Beat la volan, un bărbat din Șieu Măgheruș a ajuns cu mașina într-un șanț de pe marginea DN 17

Un bărbat din Șieu Măgheruș, care s-a urcat la volan după ce a consumat alcool, a fost implicat într-un accident produs pe DN 17. Inițial, acesta a lovit un parapet și și-a continuat deplasarea, dar în cele din urmă mașina pe care o conducea a ajuns într-un șanț.

Aseară, în jurul orei 21:00, un bărbat, de 54 de ani, din Șieu Măgheruș, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17, în Viișoara, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un parapet metalic. Ulterior, acesta și-ar fi continuat deplasarea pe o distanță de aproximativ 100 de metri, după care ar fi părăsit partea carosabilă, ajungând într-un șanț. În urma accidentului, bărbatul a fost rănit, fiindu-i acordate îngrijiri medicale. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Biroului Rutier Bistrița au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și continuă cercetările în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!