La sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat care s-a urcat băut la volanul unui tractor a provocat un accident rutier în localitatea Hirean, comuna Milaș.
”La data de 12 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Hirean. La locul accidentului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 41 de ani din Hirean, în timp ce conducea un tractor neînregistrat cu ajutorul căruia transporta un arbore, a acroșat un autoturism parcat. Conducătorul utilajului, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a refuzat să îi fie recoltate mostre biologice la spital în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, bărbatul nu a putut prezenta documente de proveniență pentru materialul lemnos tractat”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Date fiind acestea, polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunile de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, conducere a unui vehicul neînmatriculat și tăiere și furt de arbori. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.