Beat, posibil drogat și fără permis de conducere, prins de polițiști la volanul unei mașini

Un bărbat de 42 de ani din Năsăud s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Potrivit Poliției, bărbatul a fost depistat în trafic în timp ce conducea o mașină deși nu avea permis și se afla sub influența alcoolului și a substanțelor interzise. Mai mult, acesta a încercat să scape de Poliție.

La data de 10 octombrie, în Năsăud, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au oprit pentru verificări un autoturism, însă conducătorul acestuia și-a continuat deplasarea, oprind ulterior într-o parcare. A fost identificat ca fiind un bărbat de 42 de ani din Năsăud și care nu deține permis valabil pentru nicio categorie de autovehicule și nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a fost testat pentru consum de substanțe psihoactive, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice”, se arată în buletinul de presă al Poliției.

Polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud aui întocmit dosar penal în acest caz și continuă cercetările.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!