Biciclist rupt de beat, rănit după ce a căzut într-un șanț

Un accident rutier mai puțin obișnuit a avut loc în după-amiaza zilei de 7 iulie, pe Drumul Județean 151, în localitatea Șieu-Odorhei. Un biciclist în vârstă de 48 de ani, din localitatea Bretea, s-a dezechilibrat și a căzut într-un șanț de pe marginea drumului.

La fața locului au intervenit polițiștii Compartimentului Rutier Beclean, care au stabilit că bărbatul se deplasa pe direcția Beclean – Lechința când, în apropierea unui imobil, a pierdut controlul direcției și a căzut.

În urma incidentului, biciclistul a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul etilotest a scos însă la iveală un detaliu îngrijorător: bărbatul avea o alcoolemie de 1,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce indică un grad avansat de ebrietate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului.

IPJ Bistrița-Năsăud reamintește că și bicicliștii trebuie să respecte regulile de circulație și să nu urce pe vehicule dacă se află sub influența băuturilor alcoolice. Consecințele pot fi grave, atât pentru ei, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!