Polițiștii din Prundu Bârgăului au desfășurat, la data de 17 mai, acțiuni în sistem integrat, împreună cu jandarmi și polițiști locali, în cadrul campaniei județene ”Bicicliști, căruțași, mopediști în siguranță!”.
Acțiunile au fost desfășurate în localitățile Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului și Tiha Bârgăului. Oamenii legii au distribuit bicicliștilor și conducătorilor de atelaje hipo sau mopede aproximativ 50 de veste cu elemente reflectorizante care să-i facă mai vizibili în trafic.
Totodată, polițiștii le-au reamintit celor depistați că sunt o categorie vulnerabilă de participanți la trafic și le-au vorbit și despre obligațiile pe care le au atunci când circulă pe drumurile publice, precum și sancțiunile prevăzute de lege, în cazul nerespectării lor.
În cadrul acțiunii organizate ieri, polițiștii au efectuat 5 testări cu aparatul etilotest, iar pentru neregulile constatate au aplicat 11 sancțiuni, în valoare totală de 1.315 lei, dintre care 7 pentru abateri rutiere și 4 pentru nerespectarea Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în valoare de 300 de lei.