Pentru prevenirea accidentelor rutiere grave în care sunt implicați bicicliști, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au desfășurat, în perioada 2–3 august, controale în trafic, la nivelul întregului județ.
Acțiunile au fost organizate în colaborare cu polițiștii de la Biroul Rutier Bistrița și din cadrul compartimentelor rutiere din Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi și au avut drept scop creșterea gradului de siguranță rutieră și conștientizarea riscurilor la care se expun bicicliștii care nu respectă regulile de circulație.
În cadrul verificărilor au fost legitimați peste 110 participanți la trafic. În cazul a 58 de bicicliști au fost constatate abateri care le-ar fi putut pune viața în pericol. Toți cei opriți au fost testați cu aparatul etilotest.
În total, polițiștii au aplicat 134 de sancțiuni contravenționale, atât bicicliștilor, cât și pietonilor și conducătorilor auto. De asemenea, au fost reținute 14 permise de conducere, precum și 3 certificate de înmatriculare și un set de numere de înmatriculare.
Poliția Rutieră transmite că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru a preveni accidentele și pentru a responsabiliza toți participanții la trafic, în special pe cei vulnerabili.
Pentru a evita implicarea în accidente rutiere, polițiștii atrag atenția bicicliștilor cu privire la respectarea următoarelor reguli de circulație:
- Să nu circule cu bicicleta dacă se află sub influența băuturilor alcoolice;
- Pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonora, lumina de culoare albă sau galbenă în față, lumină de culoare roșie în spate și cel puțin un element reflectorizant!
- Înainte de a schimba direcția de mers,mai ales spre stânga, trebuie să se asigure din față și din spate că nu se apropie niciun autovehicul;
- Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, trebuie să reducă viteza, să se asigure temeinic și să acorde prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic;
- Să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când se deplasează în grup, numai în coloana, pe un rând câte unul;
- În condiții de vizibilitate slabă este obligatoriu să poarte vestă fluorescent reflectorizantă, iar bicicleta să fie prevăzută în față cu lumina albă, iar în spate cu lumină roșie.