În Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor), 3 martie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă a Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud.
Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Dumitru Boca (fiu al satului), protopopul de Beclean – preotul Cristian Dragoș, protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican (fiu al satului), duhovnicul Mănăstirii Dobric – protosinghelul Siluan Farcaș, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Alexandru Eugen Gherghel, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, pornind de la pilda Întoarcerii Fiului risipitor, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a evidențiat trei atitudini pentru un comportament cotidian.
„Dacă toată Scriptura ar dispărea și ar rămâne doar această parabolă, așa-numită a Fiului risipitor, ar fi suficient să înțelegem cine este Dumnezeul nostru și care s-ar cuveni să fie poziția noastră față de El, Cel care se descoperă drept Părinte”, a spus ierarhul în omilia rostită.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de prof. Mihaela Retegan și Marcel Tiuș.
La finalul slujbei, preotul paroh Alexandru Eugen Gherghel a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i în dar o icoană cu Maica Domnului.
Din partea Primăriei Căianu Mic, domnul primar Paul Știr i-a dăruit ierarhului un tablou cu biserica din Căianu Mic și o plachetă.
La Liturghie au luat parte autorități locale și județene, precum și numeroși localnici și fii ai satului, o parte fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei. Printre oficialitățile prezente s-au numărat prefectul județului Bistrița-Năsăud – Teofil Cioarbă, vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – prof. Camelia Tabără și primarul comunei Căianu Mic – Paul Știr.
Scurt istoric
Biserica Ortodoxă din Căianu Mic, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, apare în documente ca fiind construită începând cu anul 1884, pe locul unei vechi biserici din secolul al XVIII-lea. Lăcașul de cult a fost reparat între anii 1965-1966, iar în anul 1985, prin purtarea de grijă a preotului Alexandru Gherghel, a intrat în reparaţii capitale și a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorii Victor Tistu şi Ştefan Teodor. Biserica a fost sfinţită la data de 25 septembrie 1988, de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.
Începând cu luna mai a anului 2017, în timpul păstoririi preotului Gherghel Alexandru Eugen, fiul părintelui Alexandru Gherghel, din nou, biserica a intrat într-un amplu proces de restaurare și înfrumusețare: altarul bisericii a fost dărâmat, iar biserica a fost extinsă cu 8 metri, turnul a fost refăcut total, coridorul din faţa bisericii a fost dărâmat şi refăcut, iar podul vechi al bisericii a fost stricat, fiind făcut unul mult mai mare. De asemenea, biserica a fost acoperită din nou, acoperişului dându-i-se o nouă formă; a fost refăcut şi exteriorul, fiind aplicată vopsea decorativă, iar fundaţia a fost placată cu marmură. La interior, biserica a fost repictată în tehnica frescă de către pictorii Constantin Bumbu şi Emanuel Bumbu, iar iconostasul a fost restaurat. Astfel, la data de 2 iunie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a resfințit biserica parohială și a binecuvântat lucrările efectuate.
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului