Biserica de la ”Coroana” din Bistrița își sărbătorește vineri, 21 noiembrie, de sărbătoarea ”Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, hramul.
Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiată de la ora 10:00 de Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Răspunsurile liturgice vor fi oferite de Corala ”Coroana”, dirijată de prof. Rozalia Fucă-Tomescu.
La final, prin implicarea Consiliului și Comitetului Parohial, cei prezenți vor fi invitați să participe la o agapă frățească organizată în curtea bisericii.
Reprezentanții parohiei îi așteaptă pe toți credincioșii să se alăture sărbătorii hramului.