Simbolul municipiului Bistrița – Biserica Evanghelică, monument care a fost grav afectat de un incendiu izbucnit în anul 2008, va fi restaurat cu fonduri europene şi introdus în circuitul turistic, după ce Primăria Bistrița a reușit să obțină aproximativ 3 milioane de euro pentru astfel de lucrări.
La sfârșitul anului trecut, municipalitatea a lansat licitația pentru stabilirea firmei care va executa lucrările de reabilitare, însă, procedura s-a încheiat foarte greu din cauza faptului că au fost depuse contestații.
La licitație au depus oferte două mari asocieri de firme: SC Euras SRL Satu Mare cu Samgeag SRL Satu Mare (cu subcontractanți Antrepriza Montaj Instalații SA Baia Mare, Sesam Protect SRL Baia Mare și Tehno Service SRL Satu Mare) și Iasicom SA Iași cu MIS Grup SRL Anieș (cu subcontractanți Facility Instal SRL Iași, Success SRL Botoșani, Clima Therm Center SRL Iași, Generalsting SRL Șieu Mpgheruș, Construcții de Orgi și Tâmplărie SRL Brașov). În cele din urmă, compania Iasicon Iași a câștigat licitația, iar șantierul a fost deja predat constructorului.
”Obiectivul a fost predat executantului, care va începe organizarea de șantier, ceea ce va produce un disconfort celor care tranzitează Piața Centrală”, anunță Primăria Bistrița.
Proiectul de ”Restaurare a Bisericii Evanghelice C.A. Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional” în valoare de 12.952.030 lei este finanțat din fonduri atrase de la Uniunea Europeană, iar pe perioada celor 3 ani de execuție biserica nu va fi deschisă accesului publicului.
Municipalitatea mai informează că ”Turnul Bisericii Evanghelice va rămâne vizitabil în cea mai mare parte a acestui interval de timp, lucrările care urmează să fie realizate aici fiind estimate să dureze 3 luni”.
Potrivit proiectului, se vor executa lucrări de consolidare şi reabilitare în interiorul bisericii, se vor restaura pereţii, porţile laterale, vitraliile, picturilor murale şi monumentele din piatră. Chiar și orga și mobilierul din interiorul bisericii vor fi restaurate. De asemenea, proiectul prevede amenajarea unor platforme de vizitare pentru turiști. Întreaga investiție are ca obiectiv general dezvoltarea turismului din municipiul Bistriţa şi punerea în valoare a monumentelor istorice pe care oraşul le are, pentru a atrage turişti interni şi externi.
Autorităţile locale estimează că, în 10 ani de la finalizarea lucrărilor, la Bistrița vor ajunge circa 390.000 de turişti.
”Biserica Evanghelică este cel mai important monument al oraşului, fiind considerată emblema burgului. Sub zidurile actualei biserici se află fundaţiile lăcaşului de cult ridicat de primii colonişti saşi în anii 1332–1333. Construcţia bisericii a început în anul 1470 şi a continuat până în anul 1564, sub supravegherea arhitectului Petrus Italus de Lugano. Înălţimea turnului, de 76 m, îi conferă statutul de cel mai înalt turn de biserică din Transilvania. Rolul său era, pe lângă cel de pază şi supraveghere în vremuri de primejdie, cel de poziţie „cheie” destinată observaţiei şi alarmării în caz de incendiu” mai arată Primăria Bistrița.
Biserica a suferit două incendii, unul în anul 1857 şi altul în 2008. Prin refacerea turlelor şi acoperişului, înlocuirea clopotelor şi orologiului, (distruse în timpul incendiului devastator din 11 iunie 2008), monumentul a căpătat o nouă înfăţişare. Au fost realizate șarpanta de la nava bisericii, învelitorile pentru turn, lucrări de pietruire, zidării, zugrăveli, etc; a fost consolidată partea superioară a turnului şi balconul exterior.
Ca o noutate absolută, pentru a permite vizitatorilor să vadă de la înălţime panorama Bistriţei, centrul istoric şi pietonalul Liviu Rebreanu a fost montat un lift modern, care a fost dat în folosinţă în luna iunie a anului 2012.