PSD-iștii din ADI Deșeuri au HUZURIT pe bani publici și-acum aruncă vina pe cetățeni: cer Primăriei să monteze camere-video și să aplice amenzi pe ne-selectarea deșeurilor! Sistemul e VARZĂ!

Adunarea de Dezvoltare Intercomuniatară a transmis un comunicat de presă prin care solicită spriin din partea Poliției Locale pentru amendarea cetățenilor care NU colectează selectiv. Cu un sistem de management defectuos, ADI Deșeuri încearcă să arunce vina pe seama oamenilor care NU colectează selectiv.

Comunicat de presă:

 

„Începând cu data de 01 iulie 2019 au intrat în vigoare noile prevederi ale O.U.G. 74/2018 cu privire la modificări care reglementează domeniul deșeurilor municipale.

 

ADI DEȘEURI BISTRIȚA-NĂSĂUD dorește să facă cunoscut cetățenilor județului cele mai importante prevederi legale, cu impact în sistemul de colectare al deșeurilor menajere; astfel, autoritățile cu atribuții în domeniu vor lua măsuri pentru a se asigura că locuitorii vor înțelege să depunăpe 4 fracții deșeurile generate, adică fracția de (1) plastic/metal,fracția de (2) hârtie/carton, (3) sticlă și (4)fracția reziduală.

Deșeurile se depun SELECTIV în containerele semi-îngropate! În pubelele de suprafață se aruncă doar deșeurile menajere!

„Deșeurile reciclabile colectate separat se vor depune, ca și până acum, pe fracții separate, în containerele semi-îngropate de pe platformele de colectare care au fost deja în mare măsură recondiționate și inscripționate corespunzător.

Locuitorii din zona de blocuri vor depune doar deșeurile menajere în containerele supraterane de 1.1mc amplasate temporar înimediata vecinătate a platformei de colectare, până ce autoritățile, împreună cu operatorul de colectare, vor identifica soluția optimă de aplicare a tuturor prevederilor legale expuse mai jos. În zona de case, se va continua depunerea deșeurilor menajere în pubela neagră de 120 l pusă la dispoziție.” – transmite ADI Deșeuri.

„Cetățenii care nu vor înțelege să se conformeze acestui tip de colectare selectivă vor primi penalități care se vor regăsi în Regulamentul de Salubrizare, ce urmează să fie pus in dezbatere publică în cel mai scurt timp. În al doilea rând, informăm pe această cale că în anul 2019 minim 40% din deșeurile reciclabile conținute în deșeurile populației trebuie captate și trimise la valorificare, iar începând cu anul 2020 minim 50% din această categorie de deșeuri va trebui trimisă la reciclare.

Totodată, deșeurile reziduale care vor fi eliminate la rampa ecologică vor fi purtătoarele unei taxe de 30 lei/tonă, in sarcina utilizatorilor serviciului de salubrizare, numită Contribuția la Economia Circulară, care, începând cu anul 2020 va deveni 80 lei/tonă. Scopul acestei taxe este de a conștientiza generatorii de deșeuri asupra importanței colectării selective.

Poate cea mai importantă noutate legislativă se referă la obligația de a se institui sistemul ”Plătește Pentru Cât Arunci” (PPCA), care, prin aplicarea de tarife diferențiate pe tipul de deșeuri și pe cantiatea/volumul generat, să conducă la plata proporțională cu deșeurile generate de fiecare familie.

În acest sens, ADI DEȘEURI BISTRIȚA-NĂSĂUD are în pregătire un mecanism tehnico – economic care să permită aplicarea instrumentului PPCA, cu rolul de a detrmina, inclusiv financiar, selectarea deșeurilor generate.” – susțin reprezentanții ADI Deșeuri.

Au huzurit pe bani publici și-acum aruncă vina pe cetățenii care NU selectează! Amenință cu AMENZI!

„Menționăm că astăzi, aproape 90% din cantitatea generată este eliminată la gropa ecologică prin lipsa acțiunilor de selecție ale utilizatorilor, în timp ce țintele asumate de România în fața Comisiei Europene prevăd că doar 52% din deșeurile municipale pot fi depozitate, restul urmănd a fi reutilizate și reciclate, ori valorificate energetic.

De aceea, facem un apel insistent la locuitorii județului nostru de a depune eforturi de colectare separată a deșeurilor menajere, toate aceste demersuri având atât un rol determinant în protecția mediului , cât și un viitor impact redus în creșterea tarifului de salubritate.

Specificăm faptul că aruncarea deșeurilor neselectiv, amestecat sau la gramadă, în și pe lângă containerele de colectare, constituie contravenție și se sancționează cu amendă, așa cum se stipuleaza și în Regulamenul de Salubrizare.

Se solicită amplasarea de camere-video și aplicarea de amenzi de către Poliția Locală!

„Singurii care au, conform legii, dreptul să constate și să sancționeze făptuitorii sunt autoritățile administrației publice locale, respectiv reprezentantul desemnat al UAT-ului sau, unde există, Poliția Locală, sau după caz Garda de Mediu. Facem, în acest sens un apel public către autoritățile în drept să intensifice măsurile de constatare și sancționare a persoanelor fizice sau juridice care încalcă flagrant regimul de colectare a deșeurilor municipale.” – se arată în comunicatul ADI Deșeuri.

„De asemenea revenim cu solicitarea adresată în mai multe rânduri Primăriei Municipiului Bistrița de a monta camere de supraveghere video, cel puțin în punctele de colectare problematice, având în vedere responsabilitățile legale ale UAT-ului în ceea ce privește menținerea stării de igienă și salubrizare a domeniului public.

Asigurăm populația județului Bistrița-Năsăud că toate autoritățile locale cu atribuții în domeniu, ADI DEȘEURI, Consiliul Județean, toate Consiliile Locale, Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu sunt determinate să pună în aplicare cele mai eficiente măsuri care să asigure, pe de o parte, transpunerea în practică a cerințelor legale, iar pe de altă parte sănătatea publică și confortul rezidenților. Vom reveni în curand cu ultimele măsuri preconizate de aplicare a legii in domeniul deșeurilor municipale.” – transmit reprezentanții ADI Deșeuri.

Telefon de intervenții, pus la dispoziție!

„În situația în care orice persoană constată sau surprinde nereguli în respectarea regimului de colectare a deșeurilor în municipiul Bistrița: depunerea neselectivă a deșeurilor/amestecate în containere, aruncarea amestecată a deșeurilor în proximitatea containerelor sau pe spațiul public, îi rugăm pe această cale să sesizeze de îndată Poliția Locală a Municipiului Bistrița, singura competentă să aplice sancțiuni, la următoarele numere de telefon:

– TEL VERDE (apel gratuit): 0.800.080.033
– Dispecerat (non- stop): 0263/23.93.76

În cazul celorlalte UAT-uri din judet, sesizările trebuie făcute la Numărul de telefon al Primăriei respectivului UAT, care are atribuții în constatarea și sancționarea nerespectării colectării selective a deșeurilor, sau la Poliția Locală acolo unde aceasta există.” – se arată în comunicat.

În situația în care constatați neconformități în activitatea de colectare/ridicare a deșeurilor de către Operatorul de salubrizare SC Supercom SA, în timpul programului de colectare, vă rugăm să apelați de îndată următoarele numere de telefon:

– TEL VERDE – Supercom (apel gratuit): 0800.800.268
– ADI Deseuri Bistrita-Nasaud: 0263/215.191

Vă mulțumim!!

Director executiv ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Pavel Plaian.

error: Content is protected !!