Municipiul Bistrița găzduiește, în perioada 28 – 30 martie, etapa finală a Campionatului de tenis de masă al Ministerului Afacerilor Interne.
Competiția se desfășoară în Sala Olimpică ”Gheorghe Bozga” din Bistrița și reunește peste 120 de participanți din întreaga țară, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.
Etapa finală se desfășoară pe următoarele categorii de vârstă: până la 35 de ani, între 35 şi 45 de ani şi peste 45 de ani, bărbați și femei. Pe perioada competiţiei, arbitrajul va fi coordonat de către Marian Filipaş.
Deschiderea oficială a competiției a avut loc marți, în prezența multiplei campioane Mihaela Șteff și a jucătorilor Darius Toma și Mihai Nagy, membri ai echipei de tenis de masă CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud cu rezultate deosebite.
De asemenea, la deschiderea oficială a competiției au participat și prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, precum și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, alături de șefii inspectoratelor de Poliție, Jandarmi și Situații de Urgență din Bistrița-Năsăud.
Joi, 30 martie, începând cu ora 12:30, în prezența reprezentanților autorităților publice locale, va avea loc festivitatea de premiere a câștigătorilor.
Competiţia este organizată de către Centrul Cultural al MAI, împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Clubul Sportiv Municipal Bistriţa şi Asociaţia Sportivă Club Dinamo 6 Bistriţa-România.