În ultimele 24 de ore, la nivelul județulului Bistrița-Năsăud au mai intrat în izolare la domiciliu încă aproximativ 400 de persoane. De asemenea, încă 36 de persoane au fost plasate în carantină.
”Conform informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în județul nostru sunt la această oră 168 persoane în carantină (față de cele raportate ieri, au ieșit 18 persoane persoane și au intrat alte 36) și 2.641 persoane în izolare la domiciliu”, au anunțat reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.
Ultimele dte de la nivel național arată că 906 de persoane au fost diagnosticate cu CoVid-19, dintre care 86 au fost vindecate, iar 17 persoane au decedat.
Autoritățile le recomandă cetățenilor din județul Bistrița-Năsăud să aibă în vedere prevederile ORDONANȚEI MILITARE nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19 și să țină cont de acestea.
Cei care doresc să afle mai multe informații legate de situația actuală privind COVID-19 pot apela linia verde 0800 800 358, care funcționează zilnic, între orele 08.00 şi 23.00.
Românii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar pentru situaţii de urgenţă, iar pentru solicitarea de informaţii să apeleze linia TELVERDE.
De asemenea, cetățenii pot apela și numerele de permanență ale Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud: 0263217337 și 0263217309 – telefoanele la care cetățenii care se întorc din străinătate în județul Bistrița-Năsăud pot primi lămuriri legate de transport, izolare sau carantinare.