Florin Bojor începe campania electorală și se lansează în mediul on-line cu un fimuleț realizat cu telefonul mobil. Candidat independent și fără bani de campanie, Bojor atacă pe toate fronturile și prezintă ideile sale pe turism: Proiectul Dracula și promovarea acestui mit care ar putea ridica turismul din Bistrița. Bojor a prezentat 10 din ideile sale în vederea realizării unui concept Dracula și atragerea turiștilor.
Florin Bojor susține că s-ar impune un parc de distracții Dracula și îi cere lui Crețu să renunțe la proiectele care cheltuie bani din bancă: Wonderland și Aqualand. Profesorul de religie a găsit locații pentru realizarea de parcări pe câteva terenuri centrale și a conceput câteva idei: statui umane pe Pietonal, trăsuri pe Pietonal și servicii pentru turiști.
De-a lungul anilor,o serie de politicieni au încercat exploatarea acestui brand dar au eșuat amentabil. În 2013, într-un exercițiu de imagine, Radu Moldovan s-a pozat alături de nu-știu-ce nepot a lui Bram Stocker venit la Bistrița.
Președintele CJ a prins în Strategia de Dezvoltare a Județului unele idei de promovare turistică prezentate de grupul de străini. Nepotul-scriitor Dacre Stoker s-a plimbat cu trăsura prin Bistrița, dar într-un final NU s-a întâmpat nimic și turismul e la același nivel. Fără surse de finanțare, Consiliul Județean NU are nicio realizare turistică de impact.
De asemenea, senatorul Dobra a teoretizat pe această temă și în primul său an din mandat a realizat seminarii la castelul Tihuța pentru a găsi idei de promovare a Văii Bârgăului pe conceptul Dracula. Au fost chemați primari din județ, senatori și deputați, dar NU s-a pus în practică absolut nimic și ideile au rămas suspendate.
La castelul de la Tihuța are loc o petrecere de Luminație când câțiva turiști americani se îmbracă în vampiri și petrec până noaptea.
Este singurul eveniment realizat pe marginea brandului Dracula, pe inițiativa patronului Ioan Moldovan de la Coroana. În rest, Dracula e doar o temă de campanie și un prilej de a teoretiza al celor care vor imagine.
La finalul clipului electoral, Bojor atacă partidele politice și cere implicarea tuturor cetățenilor în realizarea acestui brand prin care Bistrița ar ieși din anonimat.