Municipiul Bistrița va găzdui, la data de 4 iulie, cea de-a 30-a ediție a Galei Premiilor Uniter, unul dintre cele mai importante evenimente ale lumii teatrale din România. În acest context, Primăria Bistrița a început deja pregătirile pentru a se asigura că această gală se va desfășoare în cele mai bune condiții.
Luni, o delegație a Uniunii Teatrale din România a efectuat o vizită la Bistrița și a purtat discuții cu primarul Ioan Turc și managerul Centrului Municipal de Cultură ”George Coșbuc”, Gavril Țărmure, pentru pregătirea organizării Galei UNITER.
”Împreună cu președintele Aura Corbeanu, directorul de programe Carmen Marinescu, scenograful Irina Moscu și regizorul Radu Afrim, am discutat aspectele tehnice ale unui eveniment de anvergură ce va avea loc, în 4 iulie 2022, la Palatul Culturii. Bistrița intră, astfel, alături de Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Oradea, Alba Iulia, Craiova și Târgu Mureș, într-o galerie selectă a orașelor care au găzduit ediții ale galei în afara Bucureștiului. E încă un pas înainte spre atingerea unui deziderat ce va purta și un nume: Teatrul Municipal „Liviu Rebreanu””, a anunțat primarul Ioan Turc, care a completat că va reveni cu noi detalii despre acest eveniment.
Gala Premiilor Uniter este unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii Teatrale din România. Acest eveniment se desfășoară anual, începând din 1991. Printre altele, în cadrul Galei se vor acorda premii pentru cel mai bun spectacol, regizor, scenograf, actor sau actriță în rol principal ori secundar, precum și o serie de premii speciale și de excelență.
Organizarea la Bistrița a Galei Premiilor Uniter, ajunsă la cea de-a 30-a ediție, reprezintă un eveniment cultural de maximă importantă pentru orasul nostru. De aceea, pregătirea evnimentului trebuie făcută fără cusur, pentru a depăsi toate impedimentele legate de locul de desfăsurare a galei, cum ar fi spațiul insuficient oferit de incinta Casei de Cultură George Coșbuc, unde sunt asteptati sute de oameni de cultură si de invitați . In acest sens, există un precedent care poate fi folosit pentru identificarea unor solutii organizatorice. Este vorba despre cea de-a 26 editie a Galei Premiilor Uniter organizată intr-un mod impecabil la Alba Iulia, pe 7 mai, 2018, marcând astfel 100 de ani de la Marea Unire. Aici a fost construit un pavilion provizoriu amplasat pe esplanada dintre Catedrala Episcopiei Ortodoxe şi Biserica Romano-Catolică, special pentru acest eveniment. De asemenea, publicul din Alba Iulia a putut urmări ceremonia acordării Premiilor UNITER în direct, pe un ecran amplasat în zona statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul, situată în piata din fața Palatului Princiar din Cetatea Alba Carolina.