Mobilizare pe o rețea de socializare, unde mai mulți bistrițeni discută despre posibilitatea organizării unui protest la Bistrița. Și nu oriunde, ci chiar în zona în care locuiește primarul municipiului, Ovidiu Teodor Crețu, mai precis în fața casei edilului.
”Cine e de acord să mergem să ne parcăm mașinile în fața casei domnului primar, în număr cât mai mare, în semn de protest pentru situația inacceptabilă a locurilor de parcare din Bistrița? Să vadă si dânsul cum e să fii bistrițean de rând, că poate nu știe”.
Așa sună mesajul lansat în spațiul public de un bistrițean, prin intermediul paginii ”Ai parcat ca un bou – Bistrița” de pe rețeaua de socializare Facebook.
Răspunsurile la acest mesaj nu au întârziat să apară și există bistrițeni care s-au arătat interesați de o astfel de acțiune, motiv pentru care, pe aceeași pagină, se încearcă stabilirea unei date a posibilului protest.
Pentru moment, data exactă a unei astfel de acțiuni nu a fost ”bătută în cuie”, încă se mai poartă discuții pe marginea acestui subiect, însă, există persoane hotărâte să recurgă la un gest de acest fel.
Reamintim că nu e singurul caz de acest gen. Tot din cauza locurilor de parcare și sindicaliștii Cartel Alfa au anunțat că vor organiza acțiuni de protest, nemulțumiți fiind de modificarea intervalului orar pentru locurile de parcare de reședință. Acesta a fost micșorat și, în plus, din acest an crește și taxa pentru un astfel de loc.
Foto: Facebook – Ai parcat ca un bou – Bistrița
Daca era vreo actiune concreta pe MEDIU eram cu siguranta in fruntea plutonului. Cand eu personal am organizat asemenea actiuni de trei ori in ultimii zece ani s-au strans 300 persoane (pescari amatori). De data asta nu va insotesc desi aveti dreptate. Nu va insotesc pt. ca meritati tot ce va face voua edilul si administratia. Cand o sa va creasca cota de CIVISM si o sa va organizati pe mai multe subiecte si o sa mai dati si pe la dezbateri publice la Primarie, atunci mai stam de vorba. Pana una alta voi fi spectator din casa si voi comenta ca multi altii de la caldurica. Prea multe rateuri am avut cu bistritenii in ultima vreme cand am organizat astfel de intalniri.