Deputatul PSD Bogdan Ivan consideră că există o ruptură între actuala clasă politică și nevoile reale ale românilor și atrage atenția că această situație ar putea duce la ”mișcări sociale și de stradă foarte urâte”.
”Ce se întâmplă acum ne va afecta pe termen lung. România se împrumută, conform ultimelor date ale BNR, la cea mai mare dobândă din toată Uniunea Europeană. Am ajuns aproape de 4 la sută, în condițiile în care media este de 2 la sută. Noi plătim aproape 900 de milioane de euro pe an dobânzi suplimentare față de media UE. Ca stat, noi ne-am împrumutat cu 55 de miliarde de euro pentru ultimii 21 de ani, iar Florin Cîțu dansează, stângaci ce-i drept, ca la 20 de ani, în curtea școlii. Eu cred că situația în care ne aflăm acum nu e una favorabilă nimănui. E o ruptură atât de mare între clasa politică în ansamblul ei și nevoile și problemele oamenilor, încât cred că e necesar ca președintele României, omul în care cetățenii au cel mai mare grad de încredere, să își ia rolul în serios, acela de mediator și de om care unește, nu de om care dezbină, cum a făcut în ultimii 6 ani”, a declarat deputatul Bogdan Ivan într-o conferință de presă.
În opinia parlamentarului, președintele Klaus Iohannis ar trebui să intervină.
”Ar trebui să se pună la aceeași masă, să cheme toate forțele politice, să ajungem la subiectul moțiunii de cenzură și să plece acasă Cîțu împreună cu toată gașca de la USR, să se ajungă la un moment T zero și să pornim mai departe”, a completat Ivan.
În caz contrar, deputatul PSD atrage atenția că s-ar putea ajunge la proteste.
”Dacă nu se întâmplă lucrul acesta, vă garantez că vom ajunge la niște mișcări sociale și de stradă foarte urâte în iarna asta, când o să vină facturi de 2-3 ori mai mari la energie, la gaze. Oamenii nu o să mai stea în case”, a mai spus Bogdan Ivan.