Studenţii Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) care au optat pentru învăţământul la distanţă (ID) sau cu frecvenţă redusă (IFR) vor putea primi şi în anul universitar 2021-2022 burse de performanţă, valoarea unei burse putând acoperi până la 25% din valoarea taxei de şcolarizare.
Pentru anul universitar 2021-2022, studenţii UBB la învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă au la dispoziţie un număr total de 324 de burse, dintre care 287 sunt destinate studenţilor la nivel licenţă, iar 37 le sunt alocate studenţilor masteranzi, UBB fiind singura universitate de stat din România care acordă acest tip de burse.
Senatul Universităţii Babeş-Bolyai a aprobat, începând din anul universitar 2017-2018, acordarea burselor pentru studenţii ID şi IFR, atât la nivel licenţă, cât şi la nivel master, condiţia de bază pentru obţinerea acestor burse fiind ca studenţii să fie integralişti.
Bursele de performanţă sunt acordate semestrial, prin intermediul Centrului de Formare Continuă, Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă (CFCIDFR) din cadrul UBB, pe baza mediei obţinute în semestrul precedent celui pentru care se solicită bursa.
UBB este universitatea cu tradiţia academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din ţară (cu peste 55.000 de oameni, din 11 localităţi şi 9 judeţe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de cinci ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor.
În plus, de mai mulţi ani UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate „world-class” (QS*****) din România, iar din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia unora din cele mai prestigioase universităţi europene „world-class/research-intensive”.