Începând cu acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat, informează Ministerul Educației și Cercetării, care reamintește că unităţile de învăţământ au obligaţia să solicite autorităţilor locale sumele necesare pentru plata burselor şcolare acordate din bugetul de stat, în cuantum de 100 de lei.
În acest sens, prin Legea Bugetului de Stat, au fost alocate 536 milioane de lei, dublul sumei totale acordate anul trecut de către autorităţile publice locale pentru plata burselor şcolare.
Mai mult, prin HG 1.064/2020, Guvernul României a stabilit cuantumul minim al burselor la valoarea de 100 de lei (aprobat şi asigurat din bugetul de stat), cuantum care poate fi majorat de autorităţile locale din bugetele proprii.
Având în vedere că administraţiile judeţene ale finanţelor publice au iniţiat deja procesul de repartizare a acestor sume către autorităţile locale, unităţile de învăţământ au obligaţia să solicite în cel mai scurt timp sumele necesare pentru ca elevii să intre cât mai curând în posesia drepturilor acordate.
De asemenea, Ministerul Educației îşi exprimă convingerea că toate consiliile locale vor respecta prevederile HG 1.064/2020 şi vor adopta hotărârile proprii prin care este asigurat cuantumul minim garantat de 100 de lei pentru toate tipurile de burse (de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social).