Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud spune NU scenariului roşu! Vasile Bar: ”O lovitură sub centură pentru firmele din sectorul alimentaţiei publice”

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bistriţa-Năsăud dezaprobă decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud privind noua intrare în scenariul roşu a municipiului Bistriţa.

Într-un comunicat de presă, conducerea CCI Bistrița-Năsăud precizează că această măsură reprezintă o lovitură sub centură pentru industria HoReCa și nu numai.

„Considerăm aceste măsuri ca fiind o lovitură sub centură adusă în special restaurantelor şi firmelor din sectorul alimentaţiei publice, care aşteptau gura de oxigen de multă vreme. Cu toţii s-au bucurat de ridicarea restricţiilor, s-au aprovizionat cu marfă, pentru a putea funcţiona la capacitate redusă, de 30%, în condiţii de siguranţă, respectând regulile de distanţare şi fără a organiza evenimente. Situaţia lor, deja fragilă, va deveni de-a dreptul dezastruoasă! Consider că autorităţile trebuie să adopte aceste măsuri ţinând cont de un complex de factori, inclusiv cei socio-economici, nu să ia decizii la foc automat, fără a cântări implicaţiile acţiunilor lor”, a declarat Vasile Bar, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud.

Potrivit acestuia, contextul actual reprezintă o provocare pentru fiecare dintre noi, însă pentru anumite categorii fiecare decizie care este luată la nivel administrativ poate reprezenta diferenţa între a rămâne sau a dispărea de pe piaţă.

”Ne considerăm direct responsabili de adoptarea unei atitudini în circumstanțele date”, a mai spus Bar.

One comment

  1. Camera de comert PSD

error: Content is protected !!