Începută la data de 10 mai, campania electorală pentru alegerile europarlamentare și pentru cele locale din 9 iunie s-a încheiat sâmbătă dimineața, la ora 07.00. Românii cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne ca să îşi aleagă reprezentanții în Parlamentul European și în administraţia locală.
Potrivit legislației în vigoare, este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale şi anume din data de 8 iunie, ora 07:00, şi până la încheierea votării.
”Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei electorale se înţelege afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip, difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate, cu excepţia celor deja amplasate în timpul campaniei electorale, precum şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiei de votare şi în afara localului secţiei de votare, până la o distanţă de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze anumite partide, alianţe sau candidaţi independenţi, după data de 8 iunie, ora 7,00, până la încheierea votării”, se arată într-o hotărâre a Biroului Electoral Central.
Continuarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare după încheierea oficială a acesteia constituie contravenţie şi este sancţionată cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, conform Legii alegerilor pentru Parlamentul European. De asemenea, continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, este sancţionată cu amendă de la 1.400 lei la 2.000 lei, în termenii Legii alegerilor locale.
Potrivit datelor comunicate de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, peste 260.00 de alegători din județ sunt așteptați duminică la urne.
În Bistrița-Năsăud au fost amenajate 314 secții de votare.
Pentru alegerile europarlamentare au fost ridicate de la Imprimeria Naţională 286.556 de buletine de vot, iar pentru alegerile locale – un număr de 1.147.932 buletine de vot, respectiv 286.983 per tip (consiliu local, consiliu judeţean, primar şi preşedinte CJ).
De asemenea, au fost ridicate de la Monetăria Statului 1.570 de ştampile ”Votat” şi 276.157 de timbre autocolante.
Procesul de votare se va desfăşura duminică, 9 iunie. Secțiile de votare se vor deschide la ora 7 dimineața și se vor închide la ora 22:00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cetățenii care, la ora 22:00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot.
Datele privind prezența la vot vor putea fi vizualizate în timp real, pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente – https://prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secție de votare, a numărului de alegători care s-au prezentat la vot, pentru fiecare scrutin în parte. Rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secțiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeași pagină, imediat după încheierea acestora.
În ziua alegerilor, informațiilor sintetice privind prezența la vot vor fi aduse la cunoștința opiniei publice de către Biroul Electoral Central, conform următorului program:
Ora de referință a informațiilor sintetice | 10:00 | 13:00 | 16:00 | 19:00 | 22:00 |
Ora la care informațiile sintetice privind prezența la vot vor fi disponibile și date publicității de către Biroul Electoral Central | 10:30 | 13:30 | 16:30 | 19:30 | 22:30 |
În ziua alegerilor, aproximativ 42.800 de angajați MAI vor fi mobilizați, la nivelul întregii țări, pentru a menține ordinea și siguranța publică și pentru a asigura măsurile de protecție a secțiilor de vot. Totodată, vor fi pregătite echipe pentru intervenția rapidă și cercetarea incidentelor electorale. Suplimentar, vor fi instituite dispozitive de ordine publică pentru prevenirea unor evenimente negative pe fondul aglomerărilor de persoane. De asemenea, la nivel național se va organiza o acțiune pentru verificarea modului de realizare a transportului de persoane în care vor fi implicați peste 1.600 de polițiști cu aproximativ 850 de mijloace tehnice, beneficiind inclusiv de sprijinul aerian al aeronavelor IGAv.
Pentru a veni în sprijinul alegătorilor care doresc mâine să voteze, dar nu au documente de identitate valabile, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor și serviciile județene vor avea program de lucru cu publicul atât astăzi, cât și mâine.
Motto:
„Noi gândim la fel
Simţim la fel
Iubim la fel
Şi nimeni n-are cum să ne doboare
Nici lumea nu mai pare mare
Când noi doi gândim la fel
Simţim la fel
Iubim la fel
Te-am aşteptat să vii o viaţă-ntreagă
E un destin care ne leagă”
(Lidia Buble si Adrian Sînă – Noi simțim la fel)
Si totusi, când vine vorba despre partidele politice comasate nu trebuie să uite cuvintele celebre ale lui Abraham Lincoln, potrivit căruia „Votul este mai puternic decât glonțul”. Important este să iesim la vot si să votăm împotriva minciunii, coruptiei și imposturii.