Cardurile sociale destinate persoanelor vulnerabile au fost alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei. Programul de sprijin va continua şi în 2024

Cardurilor sociale destinate persoanelor vulnerabile au fost alimentate cu o nouă tranșă de 250 lei, a anunțat, vineri, premierul Marcel Ciolacu. Programul “Sprijin pentru România” va continua și în 2024.

Toate cardurile sociale au fost încărcate cu sumele pentru alimente aferente tranșei pe luna august. Vorbim de 2,4 milioane de români care au primit un sprijin de 250 de lei din partea statului. În acest moment există o diferență de 90.000 de noi beneficiari eligibili şi, imediat după ce vor fi emise cazurile pentru aceste persoane, ele vor fi alimentate cu banii necesari. Mai mult, din negocierile avute înainte de domnul ministru Boloș, în acest moment de domnul ministru Câciu, aceste programe vor continua și în exercițiu financiar viitor, vor fi prinse şi pentru din 2024 încolo”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 63/2022, beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250, acordate la fiecare două luni:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

De la începutul programului și până în până în prezent, au fost virate către beneficiari alte 7 tranșe aferente ajutoarelor de 250 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!