Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a vrut să afle în ce stadiu se află pregătirile pentru sezonul rece, în special cele care vizează deszăpezirea drumurilor care tranzitează județul. Astfel, în ultima ședință a Colegiului Prefectural, Stelian Dolha a cerut autorităților direct implicate în acest proces să prezinte situația exactă privind pregătirile pentru iarnă.
În ceea ce privește drumurile naționale, situația a fost prezentată de șeful Secției Bistrița a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, Alexandru Slavita.
”Contractele sunt semnate, înainte cu o zi de finalul acestui an vom semna și subsecventul doi privind utilajele închiriate, care cuprinde lunile ianuarie, februarie și martie. Aprovizionarea cu sare continuă. La această dată avem în stoc 2.200 de tone, din care 800 de tone în Pasul Tihuța. Suntem la un procent de 18 la sută din acest punct de vedere și cred că final de săptămână vom avea 20 % din total program de sare. Ca pregătire a drumurilor, noi săptămâna aceasta finalizăm partea de reparații a părții carosabile în Pasul Tihuța, unde avem cam 100 de tone de mixtură asfaltică de turnat. Parazăpezile sunt montate în proporție de sută la sută. Marcajele rutiere pentru siguranța circulației sunt efectuate. Am pus semnalizarea specifică de iarnă pe toate sectoare de drumuri naționale și în bazele de munte avem deja utilaje de deszăpezire. Avem în Tihuța, Rodna și Dealu Ștefăniței. Începând cu 1 noiembrie, vom aloca utilaje și în bazele de șes. Personalul e instruit, iar în momentul în care o să fie prognozate ninsori o să punem în baze și diferența de utilaje, iar stocurile de sare vor fi încontinuu împrospătate”, a explicat Alexandru Slavita.
Dacă pentru drumurile naționale care tranzitează județul Bistrița-Năsăud contractele pentru deszăpezire au fost deja încheiate, pentru drumurile județene încă se derulează procedura de achiziție publică. Un reprezentant al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a explicat că, deși procedura de achiziție a fost lansată încă din vara acestui an, aceasta nu s-a încheiat deocamdată.
”Din păcate, un pic suntem întârziați cu achiziția contractelor subsecvente. Nu le putem finaliza până la sfârșitul săptămânii. Deși documentația a fost depusă la sfârșitul lunii iunie, ea a intrat în validare la ANAP. Ne-am întârziat cu validarea puțin. Ofertele pe SEAP s-au depus la sfârșitul lunii august. Sunt 7 ofertanți. La fel ca anul trecut, avem 5 loturi – Bistrița, Beclean, Năsăud, Lechința, Șieu. Ofertanții sunt amestecați între ei. De exemplu, unul a depus pentru toate cinci loturi, alții pentru lotul 1 și lotul 2 și așa mai departe. Ofertele sunt în procedură de evaluare tehnică și financiară. Ținând cont de perioada de contestații pe care trebuie să o respectăm, estimăm ca până cel târziu la finalul lunii noiembrie să avem contractele subsecvente încheiate. Sperăm până atunci să nu avem nevoie de intervenții. Dacă vom avea nevoie, așa cum am făcut și în anii trecuți, vom proceda la comenzi către operatorii economici care au efectuat aceste servicii în ultimii ani. Altfel nu putem să procedăm, dar să sperăm că nu va fi necesar”, a spus Rodica Botiș.
Dacă totuși va fi nevoie de intervenții pe drumurile județene, sursa citată a dat asigurări că, deși noul contract nu va fi încheiat, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va găsi soluții pentru a asigura buna desfășurare a traficului rutier.