Câte cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 14 zile în fiecare oraș/comună din Bistrița-Năsăud

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Până astăzi, 1 octombrie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost confirmate 14.697 de cazuri de COVID-19, un număr de 1.293 de cazuri fiind active în prezent, potrivit informațiilor transmise vineri de Instituția Prefectului.

Din cele 1.293 de cazuri active de COVID-19, în 167 de situații s-a impus internarea pacienților într-o unitate spitalicească, în vreme ce alte 1.126 de persoane au rămas în izolare la domiciliu.

Potrivit datelor comunicate de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în ultimele 14 zile, cele mai multe cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în municipiul Bistrița – un total de 564 de cazuri. În ultimele două săptămâni, au existat situații în care în Bistrița erau confirmate și câte 70 de cazuri noi/zi.

Din punct de vedere al cazurilor confirmate în ultimele 14 zile, orașul Bistrița este urmat de orașul Năsăud – 78, comuna Rodna – 47, comuna Lechința 40, comuna Maieru – 37, comuna Feldru – 35 și orașul Beclean – 35.

În ceea ce privește incidența înregistrată la 14 zile, cea mai mare rată de infectare o are comuna Galații Bistriței, care a depășit pragul de 8 la mia de locuitori, urmată de comuna Șieu Odorhei – 7,88, Negrilești – 7,43, Rodna – 7,41 și Salva – 7,04 la mia de locuitori.

Totodată, incidență peste 6 la mia de locuitori au orașul Năsăud – 6,71 și comunele Lechința – 6,45 și Șintereag – 6,12.

Municipiul Bistrița se apropie și el de pragul de 6 la mia de locuitori, după ce vineri rata de infectare a urcat la 5,82 la mia de locuitori.

Situația din fiecare oraș sau comună din județ cu privire la numărul cazurilor înregistrate în ultimele 14 zile, precum și rata de infectare din acest interval pot fi consultate mai jos:

error: Content is protected !!