Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a întocmit o statistică referitoare la numărul testelor COVID-19 efectuate în cele două laboratoare de biologie moleculară existente la nivel județean – la Spitalul Județean de Urgență Bistrița și la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.
Astfel, în perioada 21-23 aprilie, la laboratorul din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud s-au efectuat 51 de teste, din care 11 au fost pozitive, 39 negative și 1 neconcludent. Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud precizează că Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud deține pe stoc 370 de teste de extracție, 420 de teste de amplificare, urmând ca în scurt timp să fie achiziționate și alte teste.
În ce privește situația testărilor COVID-19 efectuate în laboratorul din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, în perioada 22-23 aprilie s-au efectuat teste pentru 91 de pacienți, din care 11 pozitivi, 7 incerți și 73 negativi. În prezent, Spitalul Județean de Urgență Bistrița deține pe stoc 517 teste de extracție, 2.000 de teste de amplificare și are achiziționate și în curs de livrare încă 4.320 teste de extracție și 3.936 teste de amplificare.
”Laboratorul Direcției de Sănătate Publică testează persoanele aflate în carantină, persoanele aflate în izolare, dacă este cazul, pacienți ai Centrului de Dializă, persoane care se află în centrele de vârstnici. De asemenea, în laboratorul din cadrul Spitalului Județean se testează personalul propriu (medical, auxiliar), precum și toți pacienții internați în spital, inclusiv cei care se prezintă la spital cu suspiciune de CoVid-19. Cele două laboratoare colaborează pentru a avea o eficiență sporită în ce privește timpul de determinare a rezultatelor”, mai arată Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Reamintim că prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a afirmat că numărul cazurilor de COVID-19 va crește în perioada următoare, acest lucru datorându-se și faptului că a început testarea la nivel județean.
Până în prezent, în Bistrița-Năsăud au fost confirmate 150 de cazuri de COVID-19.