Eveniment

O nouă premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență Bistrița

O nouă intervenție chirurgicală a fost realizată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Este vorba despre o operație complexă, de laringectomie totală, care până acum se putea face doar în …

Read More »

VEZI la ce secții se votează în acest weekend!

În temeiul prevederilor Legii nr. 208/2015 pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, se aduce la cunoştinţa …

Read More »

Un tânăr din Galații Bistriței, care a vrut să fugă de polițiști, a ajuns după gratii. Este cercetat pentru mai multe infracțiuni

Misiune dificilă pentru Polițiștii Serviciului Rutier care, în cadrul acțiunilor preventive și de monitorizare a traficului rutier, au încercat să oprească în trafic, pentru verificare, un șofer aflat la volanul …

Read More »

FOTO: Lucrările privind modernizarea căminului cultural din Cristeştii Ciceului au fost recepționate de Compania Națională de Investiții

Compania Naţională de Investiţii (CNI), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a recepţionat, săptămâna trecută, şase obiective de investiţii: cinci aşezăminte culturale, care au fost …

Read More »

FOTO/VIDEO: Luptă contracronometru pentru a salva viața unui tânăr rămas blocat într-un autoturism în urma unui accident rutier petrecut pe DN 17, în Tureac

În această dimineață, în jurul orei 05:15, un apel înregistrat la numărul unic de urgențe 112 anunța producerea unui accident rutier pe DN 17, pe raza localității Tureac. În accident …

Read More »

Bărbat de 54 de ani din Bistrița, găsit spânzurat la Sigmir

Polițiștii bistrițeni efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în urma cărora un bărbat a fost găsit spânzurat în localitatea Sigmir. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, cazul a fost …

Read More »

FOTO: Lucrările de asfaltare din comuna Prundu Bîrgăului, pe ultima sută de metri!

Ultimele cinci tronsoane de drumuri comunale, din lotul de 25 de străzi, modernizate cu fonduri obținute prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, au intrat în asfaltare după finalizarea lucrărilor la …

Read More »

Gânduri bune și Flori pentru Suflet pentru vârstnicii din Bistrița

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, marcată anual pe data de 1 octombrie, la Bistrița se va desfășura cea de-a VII-a ediție a Campaniei naționale de voluntariat „Flori pentru Suflet”. …

Read More »

S-a decis! Elevii vor fi liberi pe 5 octombrie, cursurile vor fi suspendate

Elevii vor avea parte de o zi liberă pe data de 5 octombrie, cu o zi înainte de referendumul pentru redefinirea familiei. Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud anunță că o decizie …

Read More »

Un nou proiect în valoare de 5 milioane de euro, depus de Primăria Beclean. Ce vizează?

Primăria orașului Beclean vine cu o veste bună pentru locuitorii orașului de pe Someș. Administrația locală a depus în vederea obținerii de finanțare europeană încă un proiect care are o …

Read More »

FOTO: Un bărbat a fost prins sub un utilaj greu în zona Dealul Cocoșului. Din păcate, medicii nu au mai putut să îi salveze viața

Un apel înregistrat în urmă cu puțin timp la numărul unic de urgențe 112 anunța producerea unui accident în zona Dealul Cocoșului din municipiul Bistrița. Un bărbat a fost prins …

Read More »

FOTO: Elevi bistrițeni, fruntași la concursul internațional ”Tineri în Pădurile Europei”, desfășurat în Lituania

O echipă de elevi din cadrul Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” din Bistrița a reprezentat România la concursul internațional ”Young People in European Forests” care s-a desfășurat în Lituania. Alexandra Corcode …

Read More »

FOTO: Nu a adaptat viteza la condițiile de drum și s-a oprit cu mașina într-un gard. Șoferița și o fetiță de circa 10 ani, la spital

O femeie de aproximativ 40 de ani și o fetiță de doar 10 ani au fost victime ale unui accident rutier produs, marți dimineața, pe DJ 172G, între localitățile Jelna …

Read More »

Promenada Inimilor, în acest sfârșit de săptămână, în Parcul Municipal

Pentru a încuraja mişcarea ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, Cluburile Rotary Bistriţa Nosa şi Rotary Bistriţa, alături de numeroase alte cluburi din …

Read More »

FOTO: Primăria Beclean, premiată la Zilele Regio 2018

Primăria Beclean a fost premiată la Zilele Regio 2018, eveniment dedicat administrațiilor locale și organizat de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR N-V). Administrația locală din Beclean a obținut locul …

Read More »

Turneu educaţional având ca temă autismul, în şase oraşe din ţară, printre care și Bistrița

Asociaţia UMA ED ROMÂNIA prezintă şi pune în dezbatere publică un subiect actual al societăţii româneşti – autismul, prin organizarea unui turneu educaţional în şase oraşe din ţară cu spectacolul …

Read More »

Circulație blocată pe DN 17D, în localitatea Rebrișoara, în urma unui accident rutier

La această oră, traficul rutier pe DN 17D pe raza localității Rebrișoara este blocat din cauza unui accident rutier. Din primele informații se pare că în accident au fost implicate …

Read More »

Scad temperaturile! Meteorologii au emis avertizări de răcire accentuată a vremii, vânt puternic și ploi

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo de intensificări ale vântului și răcire accentuată, precum și două avertizări cod galben de vânt puternic, valabile inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud. …

Read More »

FOTO: O șoferiță a provocat un accident rutier, aseară, pe strada Libertății din Bistrița

Un accident rutier soldat atât cu persoane rănite, cât și cu pagube s-a produs aseară pe strada Libertății din municipiul Bistrița, în apropierea benzinăriei OMV. O femeie care se afla …

Read More »

Retro Parada Toamnei în 22 septembrie , FIX la 114 ani de la prima cursă din România!

ACR – Automobil Clubul Roman în Bistriţa începe activitatea in 1973. Sâmbăta, 22 septembrie 2018 , la Bistriţa, va avea loc cursa Omagială Bucureşti – Giurgiu , “Cursa auto din …

Read More »

Un bărbat a decedat în urma unui tragic eveniment petrecut pe un drum forestier de pe raza localității Anieș

Tragic accident petrecut astăzi, pe raza localității Anieș, în zona carierei de piatră, pe un drum forestier. Din primele informații se pare că o mașină s-a răsturnat într-un șanț și, …

Read More »

FOTO: A început școala și pentru Bibliobusul Bibliotecii Județene ”George Coșbuc”

Bibliobusul Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” a început un nou an școlar. Prima ieșire a fost la Școala Gimnazială „Teodor Cotuțiu” din Dumbrăvița, unde elevii au predat cărțile împrumutate la precedenta …

Read More »

Cum vrea Asociaţia Culturală „Bistriţa Medievală” să revitalizeze specificul medieval al judeţului Bistriţa-Năsăud?

În decursul anului 2017, Asociaţia Culturală „Bistriţa Medievală”, Asociaţia Concordia Oslo, Parohia Ortodoxă Dorolea şi Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud” au identificat puncte comune de interes în domeniul promovării valorilor culturale …

Read More »

Cursuri gratuite pentru tinerii din Bistrița. Vezi care este oferta și la ce te poți înscrie!

Tinerii care doresc să îşi îmbunătăţească aptitudinile şi cunoştinţele sunt invitaţi să se înscrie la cursurile gratuite pe care Primăria municipiului Bistriţa le organizează prin Centrul Comunitar pentru Tineret. La …

Read More »

Două persoane, dintre care una minoră, cercetate după ce au înșelat o vânzătoare dintr-o cofetărie din Bistrița

Două persoane care au înșelat o vânzătoare a unei cofetării din Bistrița au fost reținute de oamenii legii pentru 24 de ore. ”Polițiștii bistrițeni au fost sesizați de către vânzătoarea …

Read More »

FOTO: Se poate și în mediul rural! Vezi cum arată parcul amenajat în centrul comunei Prundu Bîrgăului!

Una dintre cele mai așteptate investiții de anul acesta din localitatea Prundu Bîrgăului a fost finalizată de administrația locală, investiția privind amenajarea unui parc ridicându-se la 1,5 milioane lei. Pentru …

Read More »

Sfârșit tragic pentru un bărbat de doar 34 de ani. Și-a pierdut viața în timp ce se afla la pescuit

Viața unui tânăr de doar 34 de ani s-a terminat brusc în timp ce se afla la pescuit pe un lac din localitatea Manic, județul Bistrița-Năsăud. Bărbatul a vrut să …

Read More »

FOTO: Pompierii, în zi de sărbătoare!

Ziua Pompierilor din România a fost marcată și la Bistrița, printr-o serie de activități care s-au desfășurat pe Pietonalul Liviu Rebreanu din municipiu. La eveniment au participat oficialități locale și …

Read More »

O comună din Bistrița-Năsăud ar putea fi atestată drept stațiune turistică de interes local

Ministerul Turismului a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre a Guvernului care prevede aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes local. Nouă localități …

Read More »

Un bistrițean dat în urmărire internațională, prins în județul Argeș. A fost condamnat pentru jaf și răpire

Un bărbat de 44 de ani din municipiul Bistrița, care era dat în urmărire internațională de autoritățile din Italia, a fost prins de polițiștii argeșeni. Potrivit jurnaliștilor din Argeș, acesta …

Read More »

FOTO: Se pregătește o nouă ediție a Târgului de Purici, cea de-a V-a!

Bistrițeni, se pregătește o nouă ediție a Târgului de Purici, cea de-a V-a! La începutul acestei luni, o delegație a Clubului Lions Bistrița, organizatorul târgului, a fost prezentă la evenimentul …

Read More »

Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit de tren

Un tragic accident s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 00:30 în localitatea Cristeștii Ciceului. Un bărbat a fost lovit de tren și, cu toate eforturile depuse se medici, acesta nu …

Read More »

FOTO/VIDEO: Casă mistuită de flăcări la Chintelnic

Un puternic incendiu a izbucnit în această după-amiază pe raza localității Chintelnic. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă. La fața locului …

Read More »

Pe principalele străzi din Bistrița s-au încheiat lucrările de reparații pe timp de noapte

După nenumărate critici venite din partea șoferilor în ceea ce privește executarea lucrărilor de reparații de pe străzile din municipiul Bistrița, pentru prima dată, în 2018, reprezentanții Primăriei Bistrița au …

Read More »

Hoț de buzunare, pe mâna polițiștilor, după ce i-a furat unui călător din trenul Ilva Mică – Cluj Napoca mai multe bunuri

Un tânăr din județul Suceava este cercetat de polițiștii bistrițeni într-un dosar penal privind săvârșirea unei infracțiuni de furt. Inițial fapta a fost înregistrată cu autor necunoscut, însă, în urma …

Read More »

Tată și fiică, victime ale unui accident rutier produs pe DN 17, în Șieu Măgheruș

Un accident rutier în care au fost implicate trei persoane s-a produs în această dimineață pe DN 17, pe raza localității Șieu Măgheruș. Din primele informații se pare că două …

Read More »

FOTO/VIDEO: Grav accident rutier în localitatea Parva. Două victime, încarcerate, inconștiente. O femeie a decedat

Un grav accident rutier soldat cu cinci victime s-a produs în această dimineață pe raza localității Parva din județul Bistrița-Năsăud. O femeie care se afla la volanul unui autoturism a …

Read More »

Trei zile de lecturi publice, dezbateri, lansări de carte și prezentări de reviste literare la Casa Memorială „Andrei Mureşanu”

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud organizează, în perioada 29-31 august 2018, cea de-a VII-a ediţie a „Serilor de la Casa Poetului”, amplă manifestare literară reunind autori reprezentativi …

Read More »

FOTO: Trei mașini avariate într-un accident rutier produs în localitatea Cristeștii Ciceului. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs pe DN 17, pe raza localității Cristeștii Ciceului, comuna Uriu. La locul accidentului au fost direcționate mai multe …

Read More »

FOTO: 19 comune din Bistrița-Năsăud s-au înfrățit cu tot atâtea localități din Republica Moldova

19 comune din județul Bistrița-Năsăud au semnat acorduri de înfrățire cu tot atâtea localități din Raionul Glodeni, Republica Moldova. În plus, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a oferit cadou un autoturism Dacia …

Read More »

FOTO: O persoană a ajuns la spital în urma unui accident produs în Beclean

Două autoturisme s-au făcut zob după ce au fost implicate într-un accident rutier produs pe pe raza orașului Beclean din Bistrița-Năsăud. Trei bărbați au fost răniți, însă doar unul dintre …

Read More »

Vezi programul COMPLET de Zilele Bistriței!

Zilele Bistriței și-au schimbat denumirea în Marele Târg al Bistriței, iar perioada de desfășurare a fost extinsă la 10 zile (24 august – 2 septembrie). Iată şi programul celor zece …

Read More »

O firmă din Sîngeorz-Băi a luat 17.000 de lei amendă pentru o vânzare de lemn în valoare de 2.200 de lei ! No’, a meritat?

O firmă din Sîngeorz Băi a luat o amendă record pentru o cantitate infimă de lemn, comercializat fără acte! Polițiștii au mers la pont și i-au surprins pe muncitori în …

Read More »

VIDEO: Un pompier din Năsăud, aflat în concediu în stațiunea Tășnad, a sărit în sprijinul colegilor din județul Satu Mare. S-a intervenit la un incendiu izbucnit la o casă de vacanță

Un pompier din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a dat o mână de ajutor colegilor din județul Satu Mare care au avut o misiune dificilă pe raza …

Read More »

FOTO: Două persoane, la spital în urma unui accident rutier petrecut în Bistrița

Un accident rutier soldat cu două victime s-a produs miercuri seara pe raza municipiului Bistrita, la intersectia dintre Drumul Dumitrei Vechi cu șoseaua de centură. La fata locului au fost …

Read More »

Când încep lucrările pe Lotul 5 din proiectul ”Poarta Transilvaniei”, între Măgura Ilvei și Lunca Ilvei?

Lotul 5 din cadrul amplului proiect de infrastructură rutieră ”Poarta Transilvaniei” va intra în execuție în acest an. Potrivit administrației județene, pe tronsonul de la Măgura Ilvei la Lunca Ilvei, …

Read More »

Bilanțul nopții: Autoturism intrat în parapet la Bistrița, mașină răsturnată la Fiad. Două persoane au ajuns la spital

Azi-noapte, echipajele de intervenție din Bistrița-Năsăud au fost solicitate să intervină la două accidente rutiere produse pe raza județului, ambele soldându-se cu victime rămase blocate în mașini. Primul eveniment rutier …

Read More »

VIDEO: Tibi Ușeriu a devenit cetățean de onoare al comunei natale Prundu Bîrgăului

Campionul Tiberiu Uşeriu, de trei ori câştigător al ultramaratonului de la Cercul Polar, a primit titlul de ”Cetățean de Onoare al comunei Prundu Bîrgăului”, diploma și placheta fiindu-i înmânate de …

Read More »

FOTO: Accident rutier cu multiple victime pe DN 17, la Livezile

Un accident rutier în care au fost implicate mai multe persoane s-a petrecut în această seară pe DN 17, pe raza localității Livezile. Din primele informații, în accident au fost …

Read More »

Două zile de sărbătoare pentru localnicii din comuna Prundu Bîrgăului

Primăria comunei Prundu Bîrgăului vă invită să participaţi, sâmbătă, 18 august, şi duminică, 19 august, la Zilele Comunei Prundu Bîrgăului şi la a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor …

Read More »

FOTO: Sfârșit tragic pentru o persoană, în localitatea Piatra. A decedat după ce a fost prinsă sub o autobasculantă

În această dimineață, echipajele de intervenție și prim ajutor au fost solicitate să intervină la un accident produs pe raza localității Piatra, comuna Chiuza. Aici, o autobasculantă încărcată cu prundiș …

Read More »

FOTO: Elicopterul SMURD, solicitat la Mureșenii Bîrgăului pentru a prelua o victimă a unui accident rutier. Din păcate, bărbatul a decedat

Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp, pe DN 17, pe raza localității Mureșenii Bîrgăului. Din primele informații, în accident au fost implicate două persoane, dintre …

Read More »

Patru persoane au fost implicate într-un accident rutier petrecut pe Dealul Târgului

În urmă cu puțin timp, un apel înregistrat la numărul unic de urgențe 112 anunța producerea unui accident rutier pe raza localitații Dumitra. Din primele informații, în accident au fost …

Read More »

FOTO: Un șofer a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina

În această seară, un apel înregistrat la numărul unic de urgențe 112 anunța producerea unui eveniment rutier pe raza localității Feldru. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, iar mașina …

Read More »

FOTO/VIDEO: Bistrița, alături de Diaspora! Sute de cetățeni au ieșit în stradă

Circa 300 de bistrițeni au ales să își petreacă seara de vineri în stradă, în Piața Petru Rareș din municipiu, acolo unde a fost organizată o acțiune de solidaritate față …

Read More »

Percheziții la Dorolea și Dumitra. Ce au ridicat oamenii legii?

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează doi bărbați bănuiți de comiterea unor infracțiuni la regimurile armelor și munițiilor, vamal și cinegetic. ”În perioada 8-9 august a.c., polițiștii din …

Read More »

Dosar penal pentru vânzare de produse vestimentare contrafăcute şi biciclete confiscate în urma unui control al jandarmilor în piaţa din orașul Năsăud

Jandarmii Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Năsăud în cooperare cu reprezentanţi ai Primăriei oraşului Năsăud au executat o acţiune specifică pe linia protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Pe …

Read More »

FOTO: Exercițiu tactic cu forțe și mijloace în teren – Munții Călimani – Masivul Bistricior!

În colaborare cu Instituția Prefectului Județui Bistrița – Năsăud, Consiliul Județean Bistrița – Năsăud, I.S.U.J. Suceava, Unitatea Specială de Aviație Cluj-Napoca, Serviciul Public Salvamont Bistrița, Serviciul Public Salvamont Suceava, Jandarmeria …

Read More »

Sărbătoarea Sufletului Pururi Tânăr, Colibița Folk Fest, în acest final de săptămână, la Colibița

Pe 10 august se va da startul ediției cu numărul VII a Festivalului de Muzică Folk ”Colibița Folk Fest”. Potrivit organizatorilor, Asociația Aripi Folktime, programul va cuprinde recitaluri de excepție. Astfel: …

Read More »

Protest la Bistrița, în Piața Petru Rareș, pe 10 august, când românii din diapora ies în stradă

Bistrițenii sunt solidari cu românii din diaspora care au ales să protesteze pe data de 10 august la București, motiv pentru care au decis să organizeze și în municipiu o …

Read More »

FOTO: Incendiu violent în localitatea Bața. Flăcările au cuprins o casă și s-au extins și la alta din apropiere

Un puternic incendiu a izbucnit astăzi pe raza localității Bața. Din primele informații, inițial, flăcările au cuprins o casă, dar s-au extins și la alt imobil din apropiere, existând riscul …

Read More »

VIDEO: O autospecială de mascați, implicată într-un accident rutier pe DN 17

O autospecială din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a fost implicată astăzi, într-un accident rutier produs pe DN 17, între localitățile Viișoara și Crainimăt. Autovehiculului aparținând Serviciului de Acţiuni Speciale a …

Read More »

FOTO: Accident pe Bulevardul Republicii din Bistrița. O mașină s-a oprit într-un copac

După ce în această dimineață s-a produs un accident rutier în urma căruia o autoutilitară a pus la pământ un stâlp de electricitate, la scurt timp, un alt apel înregistrat …

Read More »

FOTO: O autoutilitară a intrat într-un stâlp. Accidentul s-a produs pe șoseaua de centură

Un accident de circulație în urma căruia o întreagă zonă din Bistrița a rămas fără energie electrică s-a produs în această dimineață, pe șoseaua de centură, mai exact pe strada …

Read More »