Șopârla cu Dâncu prezidențiabil a fost lansată în spațiul public cam prea pe surse și cam prea la fix…. exact când Dragnea dănțuia de mama focului și tocmai ce pulverizase tot ce mișcă-n umbra sa. Vasile Dâncu e universitarul PSD, cu cârlig în servicii și cu firmă de sondaje, conexiuni, contacte cu presa și televiziunile. E PSD-istul fără partid și analistul fără fapte.
A venit de mai multe ori la Bistrița, utima oară chemat de DNA. Dâncu a dat cu subsemnatul fix în prag de Sărbători, ca martor în cazul Dragnea și balta Belina. Așa a zis. Fix înainte cu o zi, la Metropolis luau masa Radu Moldovan, Vasile Pușcaș, (omul lui Năstase), împreună cu Ioan Aurel Pop intelectual pe val, racolat și ofertat de liberali și socialiști, deopotrivă. Să fii chemat la DNA pe tărâm natal, în prag de Sărbători? A dat urât la imagine pentru Vasile Dâncu, cel mai imaculat dintre pătați.
Pe firul istoriei recente, Dâncu și Dragnea au luat țara la pas în 2012, când era la modă regionalizarea și USL-ul era pe val. Toate bune și frumoase, dar Dâncu NU s-a aruncat prea tare și a ieșit din schemă încet și sigur, iar regionalizarea s-a transformat în teleormanizare.
În 2016 s-au sărbătorit 25 de ani de la înființarea Consiliului Județean, ocazie cu care Dâncu i-a mulțumit lui Grigore Rusu (responsabil cu cadrele în Securitatea lui Ceaușescu, ulterior prefect în democrația lui Iliescu) pentru faptul că s-a dat la o parte la vremea potrivită și i-a făcut loc lui Radu Moldovan. De față erau greii din PSD: premierul de-atunci Sorin Grindeanu și așa-zisul Grup de la Cluj. Pur întâmplător, toți au fost maziliți sau izolați de Dragnea, la scurtă vreme!
Radu Moldovan îl miștocărește pe Frenț că e prefectul tehnocrat, dar să NU uităm că Dâncu a fost vicepremier pe vremea lui Cioloș. Ceea ce NU a fost pe vremea lui Ponta, de exemplu. Și nici mai-apoi!
Sociologul are revista SINTEZE, ce se distribuie în toate instituțiile posibile. Bagă analize, critici la adresa PSD-ului și fitile constante către Dragnea. NU-i a roză între cei doi care au cam evitat să horească laolaltă. La fel a fost și la recordul de la Năsăud, când Vasile Dâncu s-a dat lovit și a zis că nu poate veni. Horitorilor le-a transmis un mesaj din bibliotecă, dar lumea NU a uitat că în urmă cu un an, de Rusalii, universitarul de la Runc a dănțuit pe tărâmul academicienilor. Vasile Dâncu a fost miezul adunării… arătat pe la toate televiziunile posibile.
foto: 2016
foto: 2017
Prin 2013, când Moldovan lua hățurile puterii, Vasile Dâncu a mai dat pe la Bistrița să admire un exercițiu de forță a PSD-iștilor tineri, în frunte cu Mihai Sturzu de la HI- Q. A dat cărți și autografe și a vorbit fain, ca de obicei depre România bunului-simț!
În luna februarie 2018, Maior senior a fost la un party PSD la Beclean și ficioru-so (fost director SRI, actualmente Ambasador SUA) a venit din State la câteva zile după, ca să zică nașpa de Kovesi). Aceleași texte și pretexte despre Statul Paralel care i-a îmbogățit pe unii dintre ei! În fapt, omul a venit ca mesager din America și a spus cam cum stă treaba peste Ocean și care-i trendul cu tele-justiția!
La această oră, Liviu Dragnea are ca$cavalul ultra-necesar primarilor și un sistem controlabil. Nu e agreat pe Transilvania, regiunea care a dat președintele în ultimele alegeri. Vasile Dâncu stă la umbră și teoretic ar trebui să atragă socialiștii goniți de Dragnea și să evite o asociere cu președintele PSD… deși DNA-ul e pe coada lor și vrea să-i lege deolaltă, cumva-cumva!
Se joacă tare în umbră, iar informațiile din presă sunt traduse fix pe dos! Vasile Dâncu își construiește încet-încet imaginea de posibil-salvator, dar ghiuleaua Belina i-atârnă greu, postată atent de unii dintre apropiați.
NU mai are rost să spunem că Dâncu e unul din universitarii Academiei SRI… școala cu epoleți care de curând a suferit o lovitură de imagine, prin desființarea Colegiului din subordine.
Fac parte din conducerea Academiei de Științe ale Securității Naționale :
Sorin Cimpeanu fost ministru al Educatiei
Adrian Curaj, fost ministru al Educatiei
Vasile Dâncu, profesor universitar
George Maior, fost director al SRI, actual ambasador al Romaniei in SUA.
Remus Pricopie, fost ministru al Educatiei.
Institutia a fost infiintata prin Legea nr. 56 din 22 martie 2012, initiata de parlamentarii Marian Saniuta, Eugen Badalan, Ion Mocioalca, Adrian George Scutaru, Niculae Mircovici, Doru-Claudian Frunzulica, Eugen Nicolicea, Gabriel Oprea si Teodor Melescanu.
Deci, e clar ce albine formează stupul și cam cum ar trebui să joace Dâncu pentru a ieși din tină pe cal alb… ca un Zelea Codreanu al legionarilor PSD-iști! Mai e mult până departe și fitilul cu prezidențiabilul îi cam ia din liniștea creativă lui Vasile Dâncu, cel care pân-amu’ avea spațiu de mișcare și timp suficient pentru analize și sinteze de laborator… Pentru vremea ce va să vie!