„Este imoral să te bucuri de necazul altuia, cu atât mai mult de un mare necaz al unei comunități. Am văzut oameni bucuroși în prima zi în care s-a deschis pârtia de schi din dealul Cocoș. Nu știu câți s-au bucurat în cea de-a doua zi, dar, în cea de-a treia, am văzut oameni triști care nu s-au mai putut bucura de pârtie. Duminică de dimineață, am văzut oameni cu schiurile și plăcile pe portbagajul mașinilor, grăbiți să plece înspre alte pârtii.
Este chiar de plâns dacă ne gândim câte se puteau face cu milioanele de euro irosite pe o idee utopică, Wonderland, pusă în practică prin documentații tehnico-economice trucate și cu cifre umflate din pix, doar ca să iasă bine.
Cu acei bani se putea rezolva iluminatul public în tot municipiul. Cu acei bani se puteau construi creșe și grădinițe în noile zone rezidențiale ale orașului. Cu acei bani se puteau moderniza zeci de străzi de pământ și repara cele existente. Cu acei bani se puteau construi parcări moderne. Enumerarea ar putea continua dar ar fi o pierdere de timp pentru că, primarul, este total deconectat de la nevoile cetățenilor acestui oraș.
Fără să mai facem nici o analiză de eficiență și eficacitate privind folosirea banului public în acest proiect utopic al primarului Crețu, constatăm cu stupoare că omul insistă în a merge mai departe, în a crea o mega-utopie: Wonderland-ul din dealul Cocoș. Aflăm că după milioanele de euro îngropate în pârtia cu pământ și pe variante ocolitoare pentru începători, trebuie să fi totuși schior experimentat să cobori pe pârtie. Aflăm că pe lângă instalația de telescaun, care din punctul meu de vedere este depășită moral, se va mai pune încă o instalație de teleschi sau baby-lift. Aflăm că la vară vom avea Alpine Coaster de parcă pe dealul Cocoș ar fi un super-peisaj, demn de urmărit dintr-o sanie pe șine. Aflăm că vom avea și bazine de înot, în pantă, de parcă dealul Cocoș ar fi o super-destinație turistică cu super-resurse naturale în zonă.
Aflăm toate aceste aberații și multe altele, din gura celui care conduce acest oraș de 10 ani, primarul Crețu, omul care le știe pe toate și care este super-specialist în evoluția vremii, în pârtii de schi, aquapark-uri, sensuri giratorii de un milion de euro, struți de plastic, verevițe etc. Aberant!
Domnule primar Ovidiu Teodor Crețu, dacă aveți onoare, dacă aveți respect pentru cetățenii care plătesc impozite și taxe pentru ca această administrație incompetentă pe care o conduceți să funcționeze, demisia este gestul pe care ar trebui să-l faceți imediat.
Cunoscându-vă însă trăsăturile definitorii: aroganță, sfidare și dispreț față de semeni, nu cred că veți avea demnitatea de face acest gest.
Totuși, #INSIST!”