Într-o videoconferință organizată de Ministerul Afacerilor Interne, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, a avut o intervenție în care a vorbit despre demiterea prefecților și a subprefecților, măsură despre care se spune că ar putea fi pusă în aplicare după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Cu această ocazie, prefectul i-a făcut o solicitare ministrului Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela.
”Ar fi bine să fie asumat dacă ne încadrăm în continuare în categoria înalţilor funcţionari publici, aşa cum ne-am asumat la aderarea în U.E. (aceasta fiind practica în țările Uniunii Europene), sau transformarea noastră în demnitari care, cum spuneţi dumneavoastră, vin şi pleacă odată cu guvernul, probabil la fel cum se va întâmpla şi cu noi. De aceea vă rog, indiferent de durata mandatului dumneavoastră, să faceţi toate demersurile în legătură cu acest subiect”, a declarat prefectul Ovidiu Frenț.
Astfel, prefectul de Bistrița-Năsăud i-a solicitat ministrului ca propunerea sa să fie dezbătută cu decidenţii politici de la nivelul Parlamentului și al Guvernului și să se ia o decizie în acest sens.