Prezentă la reuniunea interparlamentară organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, găzduită de Parlamentul European, deputatul Uniunii Salvați România, Cristina Iurişniţi, a transmis un mesaj, în calitate de președinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi:
„Într-o zi ca aceasta trebuie să ne gândim la toate femeile extraordinare care au avut curajul să militeze pentru egalitatea de drepturi şi de şanse, dând la o parte stereotipurile şi prejudecăţile existente în societate.Lupta noastră, a femeilor de astăzi, trebuie să continue pentru a reduce inechităţile sociale prezente în rândul persoanelor de sex feminin care au o rată mai mică de integrare pe piaţa muncii, de antreprenoriat, de reprezentare la nivel instituțional sau de acces în funcţii de conducere” a spus parlamentarul bistrițean.
Deputatul Cristina Iurișniți a mai adăugat că este important să se îmbunătățească sistemul educațional din România, mai ales că statisticile sunt sumbre. ”Plecând de la premisa că educând o femeie, educi o generaţie, avem datoria de a îmbunătăți inclusiv sistemul de educație din România şi de a îndrepta prin educaţie statisticile sumbre care ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul sarcinilor accidentale pentru grupa de vârstă 13 -15 ani, cu un număr de peste 9.200 de mame minore. În acelaşi timp sunt solidară şi susţin demersurile femeilor din Iran care de aproape patru decenii luptă împotriva hijabului şi cărora le sunt încălcate constant drepturile şi libertățile fundamentale.În încheiere, le urez femeilor din lumea întreagă la mulți ani și o săptămână frumoasă a egalității de șanse și de gen, dar și pentru bărbații din viața lor!” a mai adăugat Iurișniți.