Ministerul Sănătății a stabilit măsurile de prevenire a răspândire a virusului SARS-CoV-2 de care trebuie să se țină cont pentru activităţile în centrele comerciale de tip mall, pentru cele din sălile de pariuri sportive, precum şi pentru locaţiile în care se desfaşoară activitatea de jocuri de noroc.
Ministrul Nelu Tătăru a semnat un ordin prin care sunt reglementate toate aceste măsuri.
Astfel, în toate spaţiile sunt obligatorii precauţiunile universal valabile şi răspunderea individual, precum:
– portul obligatoriu al măştii (medicale/non-medicale), care trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul, atât în spaţiile comune din interiorul centrului comercial, precum şi în interiorul magazinelor
– izolarea angajaţilor la domiciliu în cazul în care prezintă simptomatologie sugestivă de infecţie respiratorie (tuse, stănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
– izolarea angajaţilor la domiciliu în cazul în care prezintă contact cu un caz confirmat de infecţie cu virusul SARS COV-2 şi respectarea măsurilor aplicabile, în vigoare;
– igiena frecventă a mâinilor (dezinfecţie cu dezinfectanţi avizaţi/autorizaţi/ spălare cu apă şi săpun), evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate.
Mai mult, clienţilor care prezintă simptome clinice sugestive infectiilor respiratorii li se recomandă să evite deplasarea la centrul comercial
Măsuri specifice pentru reluarea activităţii în spaţiile comerciale tip mall:
Instalarea unor panouri de informare cu privire la regulile de igienă şi distanţare fizică plasarea unor indicatoare de restricţionare a aglomerării, stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecţionale pentru facilitarea menţinerii distanţării fizice;
La intrarea în centrele comerciale se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (temperatură care depăşeşte 37,3°C, măsurată cu termometru non-contact, tuse, strănut, rinoree).
Amplasarea de marcaje orientative în lifturi, scări rulante şi în zonele de circulaţie pentru menţinerea distanţei fizice de minimum 2 m şi evitarea staţionării îndelungate, în grupuri mai mari de 6 persoane;
Accesul clienţilor în cadrul centrelor comerciale tip mall se va realiza astfel încât să se asigure distanţarea fizică (numărul maxim de persoane va fi calculat în funcţie de suprafaţa centrului comercial, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 7 mp/ persoană)
Panouri separatoare în toate zonele de informare/birouri vânzare/casă marcat/ghişee;
Acolo unde este posibil, crearea unor căi de acces diferite faţă de cele de ieşire, iar unde nu există posibilitatea, fluxurile intrare/ieşire se vor delimita prin amplasarea de linii/bariere de separare;
Dezinfecţia frecventă a suprafeţelor cu produse biocide avizate/autorizate pentru toate spaţiile comune din interiorul centrelor comerciale (holurile principale ale clădirii, lifturi, coridoare, scări, etc.);
Dezinfectarea frecventă a caselor de marcat şi POS-urilor cu dezinfectanţi avizaţi/autorizaţi, precum şi încurajarea plăţilor cu cardul;
Instalarea de dispensere cu produse biocide avizate/autorizate pentru dezinfecţia mâinilor în toate zonele de acces în centrul comercial, comune din interiorul centrelor comerciale (holurile principale ale clădirii, lifturi, coridoare, scări, etc.);
Asigurarea igienizării toaletelor cât mai frecvent posibil;
Aerisirea spaţiilor cât mai frecvent şi menţinerea în poziţia deschis, pe cât posibil, a uşilor de acces, precum şi oprirea sistemelor de perdele de aer la intrări şi interzicerea folosirii ventilatoarelor în magazine;
Asigurarea unui program de întreţinere a echipamentelor de climatizare în concordanţă cu recomandările producătorului – acordarea unei atenţii mai mari pentru sistemele centralizate de aer condiţionat prin curăţarea şi schimbarea filtrelor precum şi curăţarea frecventă a filtrelor de la sistemele de ventilaţie din lifturi;
Instruirea personalului de curăţenie din centrele comerciale privind măsurile de protecţie individuală, procedurile de curăţare şi dezinfectare a spaţiilor comune din interiorul centrelor comerciale (holurile principale ale clădirii, lifturi, coridoare, scări, etc.);, măsurile de eliminare a deşeurilor. Asigurarea de echipament individual de protecţie adecvat nivelului de risc (de ex. mască cu cartuş filtrant pentru cei care întreţin echipamentele de ventilaţie, schimbă/curăţă filtrele) şi instruire privind modul de utilizare al echipamentului individual de protecţie (EIP);
Interzicerea testării produselor cosmetice pe piele;
Unităţile de alimentaţie publică din cadrul centrelor comerciale vor asigura servirea de produse alimentare doar în sistem „take away”;
În cadrul magazinelor se va reduce timpul de acces în cabina de probă (de ex. prin a permite accesul cu doar 3 articole de persoană);
Asigurarea unei bune ventilaţii a cabinelor (se menţin deschise/ perdeaua ridicată când nu este folosită cabina);
Locurile de joacă pentru copii din cadrul centrelor comerciale rămân închise;
Sălile de cinema şi sălile de jocuri din cadrul centrelor comerciale rămân închise;
Măsuri pentru sălile de pariuri sportive
Distribuirea materialelor sanitare de protecţie (măşti şi, opţional, mănuşi de protecţie) şi a dezinfectanţilor avizaţi/autorizaţi pentru mâini şi suprafeţe (e.g. gel dezinfectant avizat/autorizat şerveţele pe bază de dezinfectanţi, avizate/autorizate, covoraşe cu dezinfectanţi avizaţi/autorizaţi la intrări), în conformitate cu normele legale în vigoare;
Termometrizarea zilnică la intrarea în tură şi trimiterea la domiciliu, cu recomandarea consultării medicului de familie, a angajaţilor cu temperatura peste 37,3°C;
Dezinfectarea tuturor suprafeţelor înainte de începerea programului şi ulterior dezinfectarea periodică a acestora;
Igienizarea şi dezinfectarea casieriei zilnic, după închiderea locaţiei de pariuri şi la schimbarea turelor zilnice ale angajaţilor;
Dezinfectarea periodică de către personalul desemnat în acest sens a suprafeţelor frecvent atinse (ex.: clanţele uşilor, robinetele băilor);
Asigurarea ventilaţiei corespunzătoare şi aerisirea periodică a încăperilor de lucru astfel:
Acolo unde este posibil, blocarea uşilor interioare fără impact de securitate în poziţie deschisă pentru a asigura ventilaţia şi a evita folosirea/atingerea clanţelor;
Acolo unde este posibil, se va evita folosirea instalaţiei de climatizare, sau, dacă este necesar să fie folosită, se va efectua nebulizare periodică, cu produse biocide avizate/autorizate , în conformitate cu normele legale în vigoare;
Acolo unde este posibil, aerisirea periodică a încăperilor prin deschiderea geamurilor şi uşilor.
Permiterea accesului clienţilor în locaţie numai după efectuarea de către angajaţi a procedurilor zilnice de curăţenie şi dezinfecţie sanitară;
Limitarea numărului maxim de clienţi admişi simultan în sălile de pariuri astfel încât să se asigure o distanţă de minimum 2 m între aceştia. Numărul maxim de clienţi admişi simultan în locaţie va fi afişat la intrarea în locaţia specializată şi va fi stabilit de fiecare operator de pariuri sportive în funcţie de mărimea şi configuraţia sălii;
Acolo unde este posibil, clienţii vor folosi instrumentele de scris proprii. În cazul în care clientul va folosi un instrument de scris furnizat de angajaţii locaţiilor specializate, acestea vor fi aşezate într-o cutie separată, în vederea dezinfecţiei;
Asigurarea, la grupurile sanitare, de săpun şi dezinfectant de mâini, avizat/autorizat;
Afişarea la loc vizibil a marcajelor indicatoare sau a mesajelor de avertizare cu privire la distanţa minimă admisă de minim 1,5 m;
Afişarea la loc vizibil a mesajelor referitoare la igiena mâinilor şi etichetă respiratorie (e.g.zona mijloacelor de joc exploatate în mod direct, zone de acces, toalete);
Informarea clienţilor despre obligaţiile de adoptare a măsurilor de protecţie sanitară, realizată după cum urmează:
- Afişarea în exteriorul locaţiei a unui poster de informare cu privire la măsurile obligatorii care trebuie respectate în incinta acesteia (respectarea distanţei minime de siguranţă între persoane şi a marcajelor de distanţare, folosirea obligatorie a măştii/vizierei de protecţie);
- Afişarea în locaţia de joc a unui poster de informare cu privire la măsurile obligatorii de distanţare socială, regulile de conduită din incintă şi adoptarea unui comportament responsabil;
- Afişarea unui poster de informare cu privire la obligativitatea respectării măsurilor de protecţie sanitară în proximitatea locaţiilor de jocuri de noroc.
- Limitarea numărului de persoane prezente simultan în spaţiile destinate fumatului, în funcţie de spaţiul disponibil (marcaje pe sol, amplasarea unui număr mai mare de scrumiere), cu respectarea distanţării minime de 1,5 m.
Măsuri pentru locaţiile unde se desfăşoară activitatea de jocuri de noroc
Aparatele electronice sau mesele de joc pentru jocuri de noroc vor fi scoase din funcţiune şi/sau mutate pentru a permite distanţarea de cel puţin 1,5 metri între participanţi sau în funcţie de situaţie, se vor monta panouri separatoare.
Orice zonă în care se va produce aglomeraţie va fi marcată în mod clar pentru distanţarea fizică adecvată: de exemplu, lângă casierie, în spatele aparatelor presupus a fi ocupate sau la intrare;
Se va păstra distanţa minimă de 1,5 m între angajaţi, personalul care deserveşte activitatea organizatorului, participanţii la joc şi orice altă persoană care intră în incinta punctului de lucru;
Nu se permite staţionarea în sala de joc a persoanei care nu are intenţia de a începe sau are deja încheiată sesiunea de joc;
Orice aparat/automat de cafea, alte produse şi/sau dozator de apă vor putea fi manipulate doar de către angajaţii punctelor de lucru;
Pentru servirea băuturilor şi produselor alimentare, se vor utiliza recipiente de unică folosinţă;
Acolo unde este posibil, clienţii vor folosi instrumentele de scris proprii. În cazul în care clientul va folosi un instrument de scris furnizat de angajaţii locaţiilor specializate, acestea vor fi aşezate într-o cutie separată în vederea dezinfecţiei cu produse biocide avizate/autorizate pentru suprafeţe;
Pentru jocul de cazino distanţa între clienţi în jurul meselor de joc va fi de cel puţin 2 m, realizată prin dispunerea adecvată a meselor. În cazul în care distanţa nu poate fi respectată se pot instala panouri separatoare între clienţi sau mese.
Pentru jocul de bingo:
Distanţa între clienţi în jurul meselor de joc va fi de cel puţin 1,5 m, realizată prin dispunerea adecvată a scaunelor şi prin dimensiunile şi forma meselor. În cazul în care distanţa nu poate fi respectată se pot instala panouri separatoare între clienţi sau mese;
La posturile fixe de la pupitrul central de comandă a instalaţiei, între membri personalului operator va fi păstrată acceaşi distanţă minimă de 1,5 m sau în funcţie de situaţie se vor monta separatoare între posture;
Personalul mobil de deservire a jucătorilor cu cartoane de joc va distribui şi colecta cartoanele la mese pe zona desemnată pe acestea astfel încât să se respecte distanţa minimă de prevenţie. Această etapă a jocului se va realiza cu minimul de interacţiune cu clienţii.
Numărul maxim de participanţi admişi simultan în locaţie va fi de 1 persoană/4 mp, în faza de alertă/prevenţie, cu relaxarea măsurii în momentul relaxării restricţiilor la nivel naţional;
Dezinfectarea locaţiilor şi suprafeţelor de lucru şi de joc se va realiza la intervale de maximum 12 ore.
Se va efectua dezinfectarea periodică de către personalul punctelor de lucru a suprafeţelor frecvent atinse (ex. clanţele uşilor, butoanele lifturilor).
Asigurarea ventilaţiei corespunzătoare şi aerisirea periodică a încăperilor de lucru.
Se va efectua termometrizarea zilnică a angajaţilor la intrarea în tură, cu recomandarea consultării medicului de familie, a celor cu temperatura peste 37,3°C.
Accesul clienţilor care au fost în contact cu persoane infectate cu SARS-Cov_2 sau care vin din zone de risc este interzis. Interdicţia va fi comunicată prin materiale de informare (afişe) la intrarea în săli;
Se interzice accesul persoanei care prezintă simptome de tipul: temperatură mai mare de 37,3°C, dificultăţi de respiraţie, tuse frecventă, oboseală, stare generală modificată;
Accesul în interiorul sălii de joc al clienţilor se va face, obligatoriu, cu mască ce va fi purtată pe tot parcursul vizitei clientului în locaţie;
Clienţii au obligaţia de a îşi igieniza adecvat mâinile, fie prin spălare cu apă şi săpun, fie prin utilizarea dezinfectanţilor avizaţi pentru mâini, pe bază de alcool, acolo unde nu există grupuri sanitare (la intrare şi ulterior la punctele de joc);
La intrarea în locaţie, se va efectua termometrizarea clienţilor.
Măştile de protecţie vor fi purtate în permanenţă de către toţi clienţii şi vizitatorii punctelor de lucru, în mod obligatoriu.