Prezent într-o emisiune de la Bistrița Express TV, prefectul Stelian Dolha a vorbit despre situația în care se află orașele Năsăud și Beclean, unde rata de infectare cu noul coronavirus este ridicată.
Potrivit prefectului, în ceea ce privește orașul Năsăud, dacă situația se va menține pe același trend ascendent, posibilitatea ca și acest oraș să intre în carantină este foarte mare.
”Vineri, Năsăudul avea o rată de infectare de 6,65 la mia de locuitori. E mare, foarte mare chiar. L-am sunat pe primarul din Năsăud, Dorin Vlașin, i-am spus că trebuie să îi pregătească pe locuitorii orașului chiar și pentru carantinare, dar înainte ar trebui să-i conștientizeze mai mult pe oameni de ce înseamnă pericolul carantinării și de faptul că incindeța este ridicată. I-am trimis un model, cel pe care l-am implementat la Bistrița, unde am anunat atât prin mesaj acustic, cât și pe mijloacele de informare pe care le-am avut, plus RO-Alert. Mesajul meu a fost receptat foarte bine, astfel că în interiorul orașului Năsăud circulă deja mesajul acustic prin care li se spune oamenilor că incidența este ridicată și că trebuie să se protejeze mult mai bine, să respecte distanțarea fizică și să poarte mască”, a declarat Stelian Dolha în emisiunea moderată de Simona Bozbici.
În ceea ce privește situația din orașul Beclean, prefectul spune că aici nu se impune deocamdată carantinarea, întrucât este vorba despre un focar închis – cel înregistrat la Secția de Psihiatrie a orașului, unde există peste 100 de cazuri de COVID-19.
”Pe datele confirmate de Direcția de Sănătate Publică și pe anchetele epidemiologice, Becleanul e considerat focat închis. Cifra a crescut foarte mult, dar focarul este închis. Incidența este mare – cu tot cu focarul acesta este de 12,75, dar fără el este 4,41. Orice studiu epidemiologic ne spune că situația se analizează fără aceste focare care sunt considerate controlate din punct de vedere medical. Așadar, incidența fără acest focar este de 4,41 la mia de locuitori și astfel răspund celor care mă tot întreabă de ce nu se carantinează Becleanul unde sunt așa de multe cazuri. Ei bine, acesta este motivul”, a completat Dolha.
Revenind la situația de la Năsăud, prefectul a competat că în acest oraș nu este vorba despre niciun focar. ”Infecția este răspândită în interiorul populației”, a adăugat Dolha, subliniind că există posibilitatea ca și acest oraș să intre în carantină.
În plus, potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, mai există câteva comune care sunt în apropierea incidenței ridicate, situație care ar impune carantinarea. Printre acestea se numără și Șieu Odorhei (6,04 la mia de locuitori), Prundu Bârgăului (5,33 la mia de locuitori) și Livezile (5,24 la mia de locuitori).
Întreaga emisiune de la Bistrița Express TV poate fi urmărită mai jos: