Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a confirmat că administrația locală urmează să renunțe la proiectul privind amenajarea unui centru intermodal de transport public, investiție pentru care s-a obținut deja finanțare europeană în valoare de circa 42,5 milioane lei. În opinia primarului, acest proiect este unul ”controversat”.
Într-o conferință de presă susținută joi, primarul Ioan Turc a explicat că acest proiect nu ar rezolva nici măcar problema traficului din zona Gării – Tărpiului – Industriei.
”Se poate renunța la acest proiect. Directorul Agenției de Dezvolare Regională Nord-Vest (n.r. – Marcel Boloș) este de acord. În primul rând, acest proiect nu rezolvă o sumedenie de probleme, cum ar fi, de exemplu, cea de trafic. În zona Winmarkt sau a străzii Tărpiului ar urma să avem situația de pe Lucian Blaga. Pe de altă parte, știm cu toții cum arată zonele de sub poduri. Nu sunt zone salubre. Să ai zone sub pod într-o zonă centrală a municipiului Bistrița nu e un lucru acceptat de municipalitate. În plus, la acestea se adăugă și disconfortul pe care ar urma să îl aibă cei care locuiesc în blocul Dallas sau cei de pe strada Tărpiului, care s-ar trezi cu proprietățile sub pod. (…) Oamenii nu realizează că, după ce această investiție e gata, la fereastra lor va fi podul, dar și mașinile. Cine le mai cumpără apoi proprietatea? Nimeni, pentru că nimeni nu ar vrea să locuiască la 4 metri de un pod. (…) Mai mult decât atât, bistrițenii ar urma să cofinanțeze acest proiect cu o sumă deloc de neglijat – 4 milioane și ceva de euro”, a explicat primarul.
Ioan Turc a precizat că administrația locală va găsi o altă soluție pentru a amenaja o legătură între străzile Gării și Tărpiului.
”O relație Gării – Tărpiului trebuie să fie făcută, fie că discutăm despre redepunerea acestui proiect într-o altă formă, pe exercițiul financiar 2021-2027, dar cu urcare-coborâre pe Arțarilor – Industriei și nu pe Gării – Tărpiului, fie vom merge pe realizarea unui pasaj subteran din bani europeni. Eu sunt mai degrabă pentru această ultimă variantă. Există bani europeni pentru componenta de securizare a traficului și cred că municipiul Bistrița poate să beneficieze de un grant”, a adăugat primarul.
Edilul Bistriței a subliniat că încă nu s-a renunțat definitiv la proiect, dar urmează ca administrația locală să facă acest lucru.
”Nu este oportun să angajăm bugetul municipiului Bistrița, adică banii oamenilor, pentru investiții controversate. Va fi și o etapă de consultare publică pe marginea acestui proiect, îi vom da drumul în câteva zile, în așa fel încât oamenii să poată să își spună punctul de vedere”, a mai spus sursa citată.
Întrebat dacă renunțarea la acest proiect ar aduce penalizări Primăria Bistrița, primarul a răspuns: ”Renunțarea la acest proiect nu aduce niciun fel de penalizare Primăriei Bistrița, costul ar fi doar cel legat de întocmirea documentațiilor tehnice – circa 100 și ceva de mii de euro”.