Primăria Bistrița a întocmit un regulament pentru utilizarea stațiilor publice de încărcare a mașinilor electrice din municipiu. Documentul se află în consultare publică și urmează să fie analizat și aprobat într-o ședință viitoare a Consiliului Local Bistrița.
”Acest regulament este conceput pentru a asigura o gestionare eficientă şi sigură a infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice, care joacă un rol vital în promovarea mobilităţii durabile şi reducerea impactului negativ asupra mediului. Regulamentul propus se bazează pe principiile generale ale accesibilităţii, transparenţei și standardizării, cu scopul de a facilita adoptarea şi utilizarea largă a autovehiculelor electrice. Prin stabilirea unui cadru clar de reguli şi standarde, acest document își propune să răspundă nevoilor şi preocupărilor utilizatorilor”, se arată în proiectul de hotărâre pus în consultare publică de Primăria Bistrița.
Potrivit documentului, municipalitatea va percepe celor care vor utiliza stațiile publice de încărcare a mașinilor electrice o taxă de 1,5 lei/kw.
”Cu privire la cuantumul taxei speciale de 1,5 lei/kw s-a luat în considerare prețul achitat de municipiul Bistrița prin contractul de furnizare energie electrică, la care se adaugă mentenanța stațiilor”, se mai arată în document.
Regulamentul propus de Primăria Bistrița pentru utilizarea stațiilor publice de încărcare a mașinilor electrice poate fi consultat mai jos:
În prezent, în municipiul Bistrița există patru stații publice de încărcare a mașinilor electrice sau hibrid, fiecare cu câte două locuri. Acestea sunt situate pe Bulevardul Republicii nr.65, în Piața Petru Rareș nr.1, pe strada Alexandru Odobescu nr.17A și pe strada Vasile Conta nr. 1.
Municipalitatea are în plan să mai monteze încă 15 astfel de stații în oraș.