Primarul Lazany a venit special la întâlnirea cu ecologiștii, programată azi, în zona Pieței Decebal! Discuțiile au avut loc pe tema intervențiilor primăriei, prin care s-a eliminat gardul-viu și unii arbuști!




Lazany s-a SUCIT și a oprit tăierile! MOMENTAN! De ce s-a tăiat gardul-viu în unele cartiere! MĂCELUL de pe Arțarilor!
Primarul Lazany a spus că-și asumă acțiunile primăriei și a tăiat gardul-viu din 2 motive:
– estetic – primarul consideră că gardul-viu neîngrijit obturează și deranjează din punct de vedere vizual.
– practic – consideră că gardul-viu a devenit un imens coș de gunoi și cetățenii aruncă diverse gunoaie!
Măcelul de pe Arțarilor! Lazany : “aveți răbdare!”
În zona blocurilor de pe Arțarilor tufele și gardul-viu au fost tăiate, motiv de revoltă pentru unii locatari! Primarul a declarat că urmează plantarea de gazon și arbuști, elemente care vor modifica aspectul vegetației din zona Arțarilor!





Primăria e OBLIGATĂ să întrețină gardul-viu! Lazany vrea să scape de cheltuială și amenință cu tăiatul gardului-viu!
În România, legea spațiilor verzi nu OBLIGĂ asociațiile de proprietari să întrețină gardul-viu de pe proprietatea publică. Acest lucru poate fi realizat de asociație, însă NU ca obligație!
Legea nr. 24/2007, republicată, privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor prevede:
Art. 8. – (1) Administrarea spaţiilor verzi proprietate publică este exercitată de autorităţile administraţiei publice locale şi de alte organe împuternicite în acest scop.
(2) Administrarea spaţiilor verzi de pe terenurile proprietate privată este exercitată de către proprietarii acestora, cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare.
Art. 12. – (1) Întreţinerea spaţiilor verzi se asigură de către proprietarii şi administratorii acestora.
Lazany joacă tare și amenință că va îndepărta gardul-viu în zonele unde NU este întreținut corespunzător!
Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari ca să SALVEZE gardul-viu!
Asociațiile de proprietari pot să salveze gardul-viu cu o singură condiție: să solicite de la Primărie luarea în administrare a spațiului verde, cu condiția întreținerii acestuia.
Primarul a promis că va pune la dispoziție uneltele necesare: trimmer, foarfecă -electrică etc.
PSD-iștii controlează asociațiile de proprietari! Informat de REVOLTĂ, Lazany s-a SUCIT!
La Bistrița, operațiunea de tăiere a gardului-viu se realiza la întâmplare, pe considerente relative, de genul: “nu e estetic”, “nu e îngrijit”.
Momentan, nicio asociație NU a solicitat concesionarea spațiului-verde din jurul blocurilor. Însă, pe viitor NU este exclus ca asociațiile să administreze spațiul-verde din jurul blocurilor și să suporte costurile cu manopera.
Îndepărtarea gardului-viu a fost un obiectiv asumat de Lazany, însă pe parcurs primarul s-a înmuiat pe baza reacțiilor negative de pe facebook , dar și a informațiile transmise de PSD-iști din teren.
„Am făcut această comunicare și am dat posibilitatea asociațiilor de locatari , le-am spus că dacă au propria lor viziune pentru zona verde, să facă o solicitare către primărie și zona respectivă se cartografiază se dă în administrarea asociație de locatari și o întrețin și primăria vine și verifică și le dă sancțiuni dacă trebuie” – a transmis Gabriel Lazany.
În această perioadă vegetală, Lazany a oprit tăierea gardului-viu !
Primăria a scos la licitație cositul ierbii! Gardurile-vii ar putea rămâne în grija locatarilor!
Primăria Bistrița a demarat o licitație privind cositul ierbii din oraș, contract estimat la 1 milion de lei!
În trecut, gardurile-vii erau întreținute de Primăria Bistrița prin 2 modalități: folosind angajații Primăriei Bistrița sau printr-un contract externalizat, cu o firmă privată!
Lazany a venit cu o nouă idee: vrea să elimine acest cost și să transfere responsabilitatea către asociațiile de locatari!
Lazany e FALIMENTAR pe comunicare și constant comite gafe ENORME!
Exercițiul de forță al primarului a fost un nou eșec! Politic, Lazany a pierdut și a enervat locuitorii anumitor cartiere ! De aceea s-a sucit pe parcurs și a zis că NU mai taie gardul-viu și îl dă-n administrare!

În acțiunile sale, primarul PSD are grave erori de comunicare și se comportă ca un geambaș pe domeniul public, fără argumente clare și sfidând pe toată lumea! Ca ulterior, la comanda PSD-ului să se repoziționeze de ochii lumii!