Ce zice Coruțiu, patronul Fisherman’s amendat cu 190.000 de lei pentru deversări în zona lacului! Pe surse: dacă-l mai prind o dată, îi vor ÎNCHIDE activitatea!

În urma controalelor de la Colibița, patronul Fisherman’s, Vasile Coruțiu a fost amendat cu 190.000 de lei. Inspectorii Găzii de Mediu, ai Direcției de Sănătate Publică și angajați ai Sistemul de Gospodărire a Apelor au descoperit o instalație improvizată în zona cabanelor de pe malul lacului. În urma procesului-verbal încheiat, autoritățile implicate au constatat că sistemul descoperit deversa apele uzate în apropierea lacului, cu ajutorul unei pompe. Practic, apele uzate erau colectate de o fosă septică, tratate superficial și ulterior deversate în exterior, activitate care încalcă autorizația de mediu.

La momentul controlului, Vasile Coruțiu a recunoscut faptele, a semnat procesul-verbal și a spus că se va conforma legislației.

 

 

 

Reprezentanții Prefecturii au prezentat astăzi raportul controalelor, dar s-au ferit să spună direct despre ce firme e vorba. Concret, firma lui Coruțiu a fost amendată cu 190.000 de lei, sancțiunile fiind aplicate de 3 instituții – Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu (100.000 de lei), Direcția de Sănătate Publică (10.000 de lei) și Sistemul de Gospodărire a Apelor (80.000 de lei). Printre abaterile constatate se numără și cele privind lipsa unor avize de mediu, probe care s-au dovedit a fi neconforme în urma analizării în laborator.

Firma Alianța, care a amplasat țevile de drenaj ale terenului (confundate de PRO TV cu țevi de deversare) a fost verificată și țevile au fost îndepărtate, imediat deoarece NU aveau avizele necesare, chiar dacă era vorba de o activitate banală, de drenaj a apei de ploaie au primit 40.000 de lei amendă pentru că nu era o activitate autorizată.

Ce zice Vasile Coruțiu!

Patronul Fisheran’s a apărut în interviul acordat Pro TV și a atras atenia asupra foselor septice improvizate, dar ]n urma controalelor ulterioare, chiar el a fost prins cu o instala’ie improvizată ce deversa apele din fosă.

Coruțiu: – Trebuia să pice cineva și eu am fost dat exemplu… au găst o conductă în zona unor clădiri dezafectate care NU sunt folosite decât în timpul sezonului cald. S-au luat probe și se pare că analizele NU au fost conforme! O să cer probele să vedem dacă s-au depășit valorile normale, contest amenda în instanță, ne judecăm și vedem ce zice legea! Eu vă spun: analizele NU au ieșit bine nicăieri pentru că peste tot sunt fose neconforme iar situația se va reglementa abia când va exista rețea de canalizare! Eu am deranjat în altă parte și de aceea m-am trezit cu acest control!

Reporter: – Au zis că vi se ridică autorizația de mediu, ceea ce înseamnă că vă închide activitatea, dacă NU vă conformați!

Coruțiu: – Nu se pune problema așa, eu sunt autorizat pentru activități tursitice și fosele pe care le dețin sunt golite atunci când trebuie, în funcție de capacitatea turistică. Oricum, după golirea lacului va scădea foarte mult turismul în zonă…

Reporter: – Deci, ați deversat sau nu ?

Coruțiu: – Un inspector de la Garda de Mediu poate să scrie ce vrea pe procesul-verbal! Țevile pe care le-au găsit erau țevi de drenaj, o să vedem analizele… dar era vorba de o pompă ce trăgea apa din lac, nicidecum nu s-a pus problema unei deversări, dar noi ne vom supune legii și vom lua toate măsurile care ni s-au impus!

Vasile Coruțiu, PRINS cu o instalație improvizată princ are deversa în apropierea lacului!

Surse din cadrul controlului susțin că patronul Fisherman’s ar fi improvizat o instalație în zona cabanelor de pe malul apei (la cca. 100 de metri de clădirea principală) și deversa „supraplinul”  în exterior. Era vorba de apa din fosă, tratată printr-o filtrare superficială, apă care conținea urme de materii fecale, conform datelor de laborator.

Teoretic, ambele părți implicate în scandal vor juca în funcție de armele din dotare: Coruțiu va contesta amenda și analizele de laborator, iar în cel mai rău caz va plăti jumătate din minim ( adică undeva la 5.000 de euro). De cealaltă parte, Garda de Mediu va efectua verificări periodice, iar dacă patronul Fisherman’s NU se conformează, legislația prevede sancțiuni car pot duce la retragerea avizului de Mediu și implicit a autorizației de funcționare.

 

 

Prefectul zice că NU-i bombă ecologică, ci doar niște nesimțiți!

Concluzia este că nu e un dezastru, pot să vină turiștii liniștiți la Colibița. Oamenii care sunt în aval pot să stea liniștiți că nu e vorba despre nicio bombă ecologică acolo, dar că am prins câțiva nesimțiți și în continuare vom face controale”. 

Potrivit prefectului, conform datelor furnizate de Primăria Bistrița Bârgăului, în zona Colibița sunt 276 de case de vacanță și 109 imobile cu populație stabilă, inclusiv din localitatea Mița. În timpul controalelor s-au făcut verificări la 7 dintre aceste imobile situate în perimetrul în care presa națională a semnalizat problemele. În patru astfel de cazuri, nu exista activitate, însă și acestea vor fi controlate în viitor afirmă prefectul.

5 comments

  1. Jos cu securitatea. Moarte criminalilor, secu’, cele 8 agentii de KAKAT! Ma bucur ca s-a rezolvat pozitiv situatia, il admir pe Manager, Vasile Corutiu. DR LAZIN Olga

  2. Ma bucur ca s-a rezolvat pozitiv situatia, il admir pe Manager, Vasile Corutiu.Olga

  3. Să se ducă dracului toți.. ce e o fosa septica?.. vine o ploaie torențială și o umple în cinci minute…

  4. Da cand a respectat asta vreodata legislatia in zona ?

  5. Acest mafiot ordinar deverseaza tot rahatul si urina in lac de multa vreme. M-am plimbat cu barca de multe ori in zona cotetzelor lui si ma usturau ochii de la mirosul de urina. El vede doar bani cand se uita la lacul ala, trebuie alungat cu pietre din Colibita.

error: Content is protected !!