Noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2022 a fost cea mai friguroasă din această iarnă. În Bistrița-Năsăud, valorile termice au atins valori mult mai scăzute decât cele înregistrate ieri, informează administratorul paginii Meteo.BN, Mihai Bălan.
”Valorile termice au atins valori mult mai scăzute decât cele de ieri, definind o vreme cu ger accentuat, pe toată suprafața județului. Astfel, avem cea mai rece noapte a sezonului de iarnă 2021-2022, atât ca valori măsurate, cât şi ca repartiție a acestora”, a precizat Mihai Bălan.
În județ, cel mai frig a fost la Lunca Ilvei, minima coborând până la -25.3°C. Valori foarte coborâte au fost şi la Tîrlişua (-23.4°C), Rodna (-23.1°C), Bichigiu (-22.9°C), Şieu – Măgheruş (-22.5°C).
La Bistrița, mercurul a scăzut până la -20.9°C.
Minima absolută a zonei a fost atinsă dincolo de munți, în Coşna, județul Suceava, pe Valea Bancului, unde s-a înregistrat o temperatură de -31.1°C.
Mihai Bălan spune că la noapte va ninge slab, ninsorile urmând să își facă apariția și în următoarele zile.
Potrivit meteorologilor, vremea se mai încălzește pe finalul săptămânii, când media temperaturilor maxime va crește cu aproximativ 5 grade, iar a minimelor cu 6…7 grade.