Începând de marți dimineața, activitatea Centrului de Transfuzie Sanguină Bistrița a fost suspendată, aici fiind declarat focar de COVID-19. Un număr de 14 angajați ai centrului au fost confirmați pozitiv, în vreme ce alți trei au primit rezultate negative.
”Ieri au fost confirmate 12 persoane și au mai existat două cazuri confirmate încă de săptămâna trecută. În acest moment sunt 14 cazuri confirmate. Activitatea centrului a fost sistată, acesta trebuie închis pentru dezinfecție. Deși au mai făcut o dezinfecție după primele două cazuri confirmate, trebuie făcută din nou pentru că au fost la serviciu. Se face dezinfecție și apoi vedem cum reorganizăm, pentru că mai sunt două sau trei persoane care nu sunt pozitive și cred că unele dintre ele pot să meargă și să aprovizioneze spitalele, fiindcă sânge există în stoc”, a declarat dr. Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.
De asemenea, subprefectul județului Bistrița-Năsăud, Eugen Curteanu, a precizat că se caută o soluție pentru a se asigura minima funcționare a acestui centru.
”La această oră sunt în ședință cu grupul de lucru din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, analizăm situația ca să vedem ce putem face pentru a o remedia”, a declarat Eugen Curteanu.
Pe lângă focarul de la Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița, un alt focar a fost declarat și la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud, unde săptămâna trecută au fost confirmați pozitiv mai bine de 10 angajați.