Ministerul Apărării Naţionale, prin intermediul Centrului Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud, desfăşoară activități de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru posturile de rezervişti voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, soldaţi/gradaţi). Pentru unităţile militare dislocate pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud sunt disponibile un număr de 115 funcţii de soldaţi/gradaţi rezervişti voluntari.
În perioada 1-23 august 2019 se desfăşoară activităţi specifice de recrutare a rezerviştilor voluntari.
Cei interesaţi de aceste posturi se vor prezenta la sediul Centrului Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud unde vor fi informaţi cu privire la etapele pe care le presupune procesul de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari cât şi despre programul de instruire iniţială (dacă este cazul). De asemenea, candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către armele/serviciile şi specialităţile militare pentru care aceştia prezintă aptitudini.
La înscriere, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere şi vor avea asupra lor următoarele documente:
a) actul de identitate, în original şi în copie;
b) certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;
c) acte de studii şi alte documente care atestă alte competenţe dobândite, în original şi în copie;
d) permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
e) livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
Pentru mai multe delalii vă puteţi adresa Centrului Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud situat în Bistriţa, B-dul Republicii Nr. 3-5 sau la tel. 0263211271.