Polițiștii din Bistrița-Năsăud au oprit în trafic un tânăr din județul Mureș care conducea o autoutilitară cu care transporta cherestea. Pentru că nu a putut prezenta documente legale pentru întreaga cantitate de material lemnos, polițiștii i-au confiscat o parte din lemn și, în plus, bărbatul a fost amendat.
”La data de 5 mai, pe drumul județean 151, în localitatea Lechința, a fost oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Ibănești-Pădure, județul Mureș. Acesta conducea o autoutilitară cu care transporta material lemnos”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Cu ocazia verificărilor, șoferul a prezentat polițiștilor documente de însoțire pentru cantitatea de 4,12 mc cherestea, însă transporta efectiv 13,25 mc de cherestea. Diferența, respectiv cantitatea de 9,13 mc cherestea, în valoare de 5.834 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional, conform Legii 171/2010 – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.