Cinci autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs pe DN 17C, între localitățile Năsăud și Liviu Rebreanu.
”Ca urmare a verificărilor efectuate, a rezultat faptul că o femeie în vârstă de 32 de ani, din Prundu Bârgăului, care conducea un autoturism pe direcția Bistrița – Năsăud, în încercarea de a evita un autoturism care ar fi pătruns pe banda ei, din sens opus, a frânat brusc și astfel 4 auto câte circulau în spatele acesteia, pe aceeași direcție, au intrat în coliziune”. din județul Bistrița-Năsăud, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 5 autoturisme”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ B-N.
În urma accidentului, unul dintre șoferi, un bărbat de 32 de ani, din Cluj-Napoca a fost rănit ușor. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD de prim ajutor care a intervenit în zonă.
Cei cinci conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii din Năsăud continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.
FOTO: Facebook – Radu Sîrbu, Mesagerul B-N