Cinci bărbaţi au fost amendaţi de polițiștii din Bistrița-Năsăud pentru că nu au respectat măsura carantinării, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. Fiecare din cele cinci persoane s-a ales cu câte o amendă în valoare de 1.000 de lei.
IPJ Bistrița-Năsăud precizează că toate cele cinci sancțiuni au fost aplicate pe parcursul zilei de miercuri, 2 iunie, în timpul controalelor pe care oamenii legii le-au efectuat la persoanele aflate în izolare sau carantină pe raza comunelor Mărișelu, Șieu, Șieuț, Monor, Milaș, Teaca și Galații Bistriței.
Trei dintre bărbații sancționați au fost depistați pe raza localității Domnești, unul în Pinticu și altul în Dumbrăvița. Toți au fost amendați pentru încălcarea Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Pe parcursul zilei de miercuri, polițiștii din Bistrița-Năsăud au verificat peste 750 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în zonele unde au fost desfășurate controale, precum și 52 de operatori economici și 9 mijloace de transport persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 22 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea Legii 55/2020, cuantumul lor fiind de 5.000 de lei.