La data de 26 iulie în cadrul cercetărilor efectuate într-o cauză rămasă inițial cu autor necunoscut, polițiștii au identificat un tânăr, de 28 de ani, din Bistrița, bănuit de comiterea infracțiunii de însuşirea bunului găsit.
În acest caz, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au stabilit faptul că, la data de 13 aprilie 2016, cel în cauză și-ar fi însușit un telefon, în valoare de 1500 de lei, pe care l-a găsit pe raza municipiului Bistrița.
Telefonul a fost recuperat de către polițiști și restituit păgubitului.
Conform art. 243(1) din Codul Penal: ”Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.”
Citiți și :