Senatorii Claudiu Târziu și Sorin Lavric au prezentat marți, la Bistrița, viziunea AUR asupra României. Alături de cei 2 lideri, la evenimentul de la Bistrița au fost prezenți și Dragoș Hârjoabă, președinte interimar AUR pe Județ, și Iulia Maier, vicepreședinte AUR pe BN.
Claudiu Târziu a preconizat că la viitoarele alegeri, AUR va face un scor de proporții: va lua peste 50% din voturi.
Exilul ăsta nesfârșit, hemoragia de valori naționale, declinul demografic îngrozitor … pot fi stopate doar dacă românii au încredere din nou că își pot câștiga pâinea la ei acasă într-un mod decent, și la un nivel decent. Că țara lor progresează, NU regresează, că țara lor este locul cel mai bun de trătit din lume. Asta avem de făcut si asta vom face cu ajutorul d-voastră.
Singuri nu o să putem! Singuri am făcut o minune în 6 decembrie 2020 când am intrat în Parlament cu un procent neașteptat de nimeni, dar presupus de noi. Și care cred eu că este ce a rămas din ce au furat: 10%. Pentru că au furat. 50% din secțiile de vot nu au reprezentanți AUR și acolo s-a furat masiv și avem si dovezi. Dar nu ne ajută la nimic. Cel puțin în câteva locuri am descoperit.Avem însă șansa ca in 2024 să dăm peste 50%. Și ascultati-mă bine, nu vă uitați curios: nu am băut nimic și sunt în toate mințile. Știu bine pe ce mă bazez. Avem posibilitate asta! Românii au nevoie de noi și știu un singur lucru. Că n-om fi noi cei mai grozavi, dar suntem sinceri. Și bine intenționati! – a declarat Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR).
Potrivit acestuia AUR va prezenta, în septembrie, un draft al programului propriu de guvernare.
”Lucrăm la un program de guvernare, pe care o să îl anunţăm, din ideile lui generale, în septembrie, când vom anunţa şi o primă echipă de guvernare. Spun o primă, pentru că vrem să avem trei echipe de guvernare pe care să le antrenăm până în 2024, ca din acestea trei să facem un guvern foarte bun pentru România, care să nu piardă vremea şi care să nu dea rateuri, că nu mai avem timp”, a adăugat Târziu.