Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, marți seara, o nouă hotărâre prin care propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menţinerea măsurilor în vigoare, la care se adaugă o serie de excepţii.
„La sesiunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a votat Hotărârea 112 pentru prelungirea stării de alertă şi măsurile necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID 19. Clar că situaţia noastră acum este una mai bună decât acum două-trei săptămâni, astfel, după mai multe discuţii, s-a ajuns la implementarea unor măsuri pentru următoarea perioadă care vor modifica restricţiile care au fost până la acest moment”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Sursa citată a adăugat că eliminarea interdicţiilor de circulaţie pe timpul nopţii, renunţarea la portul măştii în spaţiile deschise cu excepţia celor aglomerate, creşterea capacităţii de la 30% la 50% în cazul cinematografelor, teatrelor, activităţilor sportive şi al altor activităţi se numără printre excepțiile propuse de CNSU.
Astfel, potrivit Hotărârii nr. 112 din 7 decembrie 2021 a CNSU, excepţiile sunt:
- eliminarea interdicţiilor de circulaţie a persoanelor;
- creşterea intervalului orar în care este permisă desfăşurarea activităţilor cu publicul pentru toţi operatorii economici, inclusiv pentru competiţiile sportive şi activităţile cultural artistice între orele 5,00 – 22,00;
- eliminarea obligativităţii purtării măştii de protecţie pentru toate spaţiile publice deschise neaglomerate;
- eliminarea restricţiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor în perioadele 24.12.2021 – 25.12.2021 şi 31.12.2021 – 01.01.2022;
- permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor şi parcurilor comerciale şi pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
- permiterea cazării în structurile de primire turistice şi pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
- permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spaţiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafaţa mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană.
Arafat a menţionat că aceste modificări au fost propuse de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în vederea aprobării prin hotărâre de guvern.
Guvernul urmează să analizeze în şedinţa de miercuri Hotărârea CNSU nr. 112 din 7 decembrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Hotărârea nr. 112 din 7 decembrie 2021 și anexa acesteia pot fi consultate mai jos: