Cod galben de instabilitate atmosferică în Bistrița-Năsăud

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări cod portocaliu și galben de instabilitate atmosferică, valabile pe parcursul zilei de sâmbătă, 26 iunie. Avertizarea cod galben vizează inclusiv județul Bistrița-Năsăud.

În ceea ce privește codul galben, avertizarea este valabilă în intervalul 26 iunie, ora 12:00 – 26 iunie, ora 23:00. ”În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și pe alocuri în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20…40 l/mp. Notă: Local în sudul și estul țării disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, precizează ANM.

Avertizarea cod portocaliu este valabilă în intervalul 26 iunie, ora 12:00 – 26 iunie, ora 23:00, fiind vizate fenomene precum vijelii puternice, grindină, ploi abundente. ”În intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și local în Transilvania și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Aceasta se va manifesta prin vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat 70 l/mp”, mai adaugă ANM.

error: Content is protected !!