Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare meteo cod galben de ninsori moderate cantitativ pentru mai multe judeţe din nordul Moldovei, Transilvania şi nordul Munteniei şi Olteniei, care va intra în vigoare luni dimineaţa, la ora 5:00.
Potrivit ANM, ”în intervalul 21 noiembrie, ora 5:00 – 21 noiembrie, ora 18:00, local, la altitudini în general de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali, precum şi în Carpaţii Orientali şi în jumătatea nordică a Moldovei, va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 centimetri. În zona deluroasă şi montană a Moldovei, precum şi în Carpaţii de Curbură trecător vor fi şi precipitaţii mixte şi izolat se va depune polei”.
Printre judeţele ce se vor afla sub cod galben de ninsori și vânt se numără și Bistriţa-Năsăud.
Administratorul paginii ONG Meteo.BN, Mihai Bălan, spune că în zona montană a județului și-au făcut deja apariția fulgii de zăpadă.
”Aşa cum informam încă de miercuri, zona montană şi submontană a județului este în plin episod hibernal. A nins azi-noapte şi în Pasul Tihuța, ținutul de basm îmbrăcând şi el straiele iernii. Nu scăpăm, în continuare, de precipitații, se pare ca noua rundă de mâine va aduce fulgi de nea spre 6/700 m alt”, a transmis Mihai Bălan.