Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până la orele serii, în peste jumătate din ţară, inclusiv în județul Bistrița-Năsăud.
Astfel, în intervalul orar 12:00 – 23:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (rafale de peste 60 – 65 km/h), averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 20 – 25 l/mp.
De asemenea, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini mari, vor fi rafale de peste 90 – 100 km/h, iar pe arii restrânse, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi şi în restul teritoriului.