Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizarea cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, aceasta fiind valabilă și pe parcursul zilei de joi, 15 iulie. Județul Bistrița-Năsăud este vizat de această avertizare.
Astfel, potrivit ANM, în zilele de 14 și 15 iulie, valul de căldură va persista, local va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a țării. Meteorologii avertizează că, începând din după-amiaza zilei de joi (15 iulie), în jumătatea de vest a țării instabilitatea atmosferică se va accentua.
Totodată, pe parcursul zilei de miercuri este în vigoare și o avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic, afectate fiind doar câteva județe din țară. Astfel, în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat. Temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22…20 de grade.