Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a decis introducerea unor măsuri restrictive în unitatea administrativ- teritorială Livezile, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 3/1000 locuitori. De asemenea, au fost suplimentate măsurile restrictive și în orașul Năsăud.
Potrivit hotărârii CJSU Bistrița-Năsăud, în ceea ce privește comuna Livezile, în această unitate administrativ-teritorială ”se interzice activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte”.
Prin aceeași hotărâre, CJSU Bistrița-Năsăud a decis să suplimenteze restricţiile în orașul Năsăud, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 și mai mică de 3/1000 de locuitori.
”Astfel, în UAT-ul menționat, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-22:00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc”, se mai arată în hotărârea CJSU Bistrița-Năsăud.
În ambele unități administrativ-teritoriale, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
Aceste măsuri au intrat în vigoare începând cu data de 28 martie 2021.