Anul 2019 a fost un an cu producții agricole mai slabe față de cele din anul precedent, dar totuși ”mulțumitoare”, spun reprezentanții Direcției pentru Agricultură a județului Bistrița-Năsăud.
Astfel, potrivit unor date prezentate în ultima ședință a Colegiului Prefectural din această lună rezultă că producțiile de anul acesta sunt mai mici față de cele de anul trecut și asta datorită condițiilor meteorologice, specialiștii spunând că anul 2019 a fost unul atipic din acest punct de vedere.
Ing. Nuțu Tabără, directorul Direcției pentru Agricultură a județului Bistrița-Năsăud, a explicat: ”Dacă anul trecut, 2018, a fost un an de excepție și am avut producții record atât în plan național, cât și la nivel european, în special la cereale, anul acesta nu mai putem să spunem, din păcate, același lucru. Având în vedere că a fost un an atipic din punct de vedere meteorologic – începând cu acele înghețuri târzii de primăvară, continuând cu inundațiile din primăvara acestui an și două – trei reprize de gheață care au afectat anumite zone ale județului, iar mai apoi seceta excesivă în anumite zone ale țării, noi am fost catalogați undeva la un regim pedologic moderat, dar s-a resimțit și la noi acest lucru – au făcut ca de data aceasta producțiile să nu mai fie precum cele de anul trecut. Totuși, datorită efortului producătorilor noștri agricoli, producțiile de anul acesta, diminuate față de cele de anul trecut, sunt rezonabile, mulțumitoare”.
Șeful Direcției pentru Agricultură Bistrița-Năsăud a completat că au fost înregistrate diminări la producțiile de grâu (descreștere de 6,5 % față de anul 2018), triticale (- 11,8 %), orz (- 24,7 %), orzoaică de primăvară (- 11%), porumb boabe (- 26%). În schimb, o creștere a fost înregistrată la producția de floarea soarelui (+12,6%), precum și la cartofi, rapiță și struguri de masă sau chiar livezile de cireș și vișin. ”Cele mai afectate au fost plantațiile viticole, unde au fost diminuări destul de substanțiale”, a mai spus Tabără.
În ceea ce privește suprafețele de teren însământațe în toamna acestui an, Nuțu Tabără a mai adăugat că ”stadiul de răsărire a culturilor este unul corespunzător, cuprins între 95 și 100 %, astfel că, starea de vegetație a culturilor agricole însămânțate în toamna acestui am este una corespunzătore. Structura pe culturi este similară celei din anul 2018, cu o ușoară diminuare a suprafețelor având în vedere seceta din această toamnă”.
Directorul Direcției pentru Agricultură a județului Bistrița-Năsăud a adăugat că în ceea ce privește efectivele de animale se constată ”o ușoară diminuare la toate speciile de animale, inclusiv, bovine, ovine, capreine, suine, dar și la păsări, cabaline, iepuri, animale de blană sau albine”.